Grupul „Tinerețe fără bătrânețe” a adus pe scena „Românii au talent”, în ediția din 10 aprilie 2026, un moment plin de autenticitate și energie, inspirat din tradițiile satului românesc. Formația s-a înființat în 2023, la inițiativa coordonatoarei, pornind de la o simplă șezătoare, iar majoritatea membrilor se cunoșteau deja din comunitatea bisericii.
Dansurile prezentate sunt culese de la bătrâni și păstrate cu grijă, ca parte a moștenirii culturale locale. Costume populare sunt oferite de primărie și realizate manual de maicuțele unei mănăstiri din județul Galați, aceeași instituție sprijinind grupul și în deplasările la diverse evenimente. Din formație face parte și un bărbat, iar toți membrii sunt uniți de dragostea pentru cântec și joc, dorindu-și să demonstreze că pasiunea nu ține cont de vârstă.
Membrii grupului sunt foarte apropiați și se întâlnesc frecvent pentru repetiții la căminul cultural, dar și în afara acestora, la biserică sau pentru a-și sărbători împreună zilele de naștere. În timp, relațiile dintre ei s-au consolidat, devenind o adevărată familie. Au participat la numeroase festivaluri și concursuri, de unde s-au întors cu premii și trofee, cel mai important fiind marele trofeu câștigat la Râmnicu Sărat, o realizare pe care o evocă cu mândrie și umor: „Ia uite și babele astea vin și iau trofeul!”
Află decizia juriului în materialul video de mai sus.
EDIȚIA URMĂTOARE ESTE DISPONIBILĂ PE VOYO