Energie, sincron perfect și o poveste spusă prin mișcare – așa au cucerit scena „Românii au talent”, în ediția din 17 aprilie 2026, cei nouă membri ai trupei The Titans, adolescenți din Tulcea cu vârste între 16 și 18 ani. Uniți de ani de muncă, prietenie și pasiunea pentru streetdance, tinerii au adus un moment spectaculos, desprins parcă din filmele SF, demonstrând că atunci când sunt împreună devin o forță de neoprit.
Este o trupă formată din opt fete și un băiat. Sunt colegi de școală și prieteni, iar numele ales – The Titans – îi reprezintă pe deplin: se simt puternici și cred că, odată uniți, nu se mai pot despărți, asemenea titanilor.
Povestea lor a început cu câțiva ani în urmă, când au cunoscut-o pe Alexandra, cea care i-a antrenat de la vârsta de 7–8 ani, insuflându-le pasiunea pentru dans și primele valori ale muncii în echipă.
În 2019, s-a alăturat și antrenorul Mihai Adrian. În 2023, cele două trupe existente atunci – Let’s Go și Black and White – s-au unit, formând The Titans. Nu a fost doar o simplă fuziune, ci un pas spre maturitatea lor artistică, către un nivel mai înalt de performanță și unitate.
Coordonarea a rămas în grija lui Mihai Adrian. El spun că, pentru el, The Titans nu sunt doar o trupă, ci o colecție de emoții, de amintiri și momente intense. Fiecare membru înseamnă ceva unic – o trăire, o lecție, o parte din sufletul antrenorilor. Este genul de echipă cu care orice coregraf visează să lucreze..
De-a lungul anilor, și-au construit un palmares impresionant: în peste 90% dintre participări au urcat pe podium, iar momentele în care l-au ratat sunt extrem de rare. La World of Dance, au ocupat locul 24 din 54 de trupe de street dance din Europa. Anul acesta, au început sezonul competițional cu un „groove–story”, o coregrafie care spune o poveste și transmite emoție, nu doar mișcare. Acest moment le-a adus nu doar locuri fruntașe pe podium, ci și premii speciale la fiecare concurs unde l-au prezentat.
Pentru ei, dansul este modul prin care își exprimă emoțiile și învață constant trick-uri noi. Se antrenează de trei ori pe săptămână la sală, colaborează foarte bine, iar Adrian le cere mereu părerea atunci când stabilesc o coregrafie. Costumațiile sunt create de Sabina, care a făcut patru ani un curs de design vestimentar și este stilista trupei. Livia dansează de mică, a practicat și breakdance și simte că dansul este totul pentru ea. Daria și Stefi sunt maestre pe TikTok, unde vin cu idei de promovare.
The Titans au obținut 2 DA și 2 NU. Din păcate, dansatorii nu au trecut în etapa următoare.
EDIȚIA URMĂTOARE ESTE DISPONIBILĂ PE VOYO