În Finala Românii au talent, din 29 mai 2026, Bianca Muntean a uimit publicul cu vocea ei inconfundabilă. Momentul a stârnit un val de reacții din partea publicului, care a aplaudat-o în picioare.
Gallery
„Sunt foarte mândră de tine, de fiecare notă pe care ai cântat-o, iar acest nume - Bianca Munteanu - va fi foarte mare! Sper să mă mândresc când o să vin la concertele tale, să mă mândresc că eu ți-am oferit Golden Buzz. Meriți să fii aici”, a spus Andra.
„Bianca, nu numai că ești foarte tare, ai un magnetism.. ai ceva acolo pentru că atragi privirea înainte să cânți, e ceva plăcut la mijloc. De multe ori ascultându-te mi-am amintit de Amy Winehouse”, a spus Andi Moisescu.
„Mi-a plăcut că ești genul ăla de artist care ne dă impresia că tragem cu ochiul spre interiorul tău”, a spus Bobonete.
Bianca și-a descoperit talentul muzical încă din clasa a IV-a, în momentul în care învățătoarea ei a observat că vocea sa este diferită de cea a colegilor. A ales un grup de copii pentru a cânta în cor, iar, apoi, i-a cerut Biancăi să continue singură. Acest episod a fost decisiv și i-a confirmat că are un talent special. Din acel moment, a început să cânte tot mai des prin casă și să le ceară părinților să o înscrie la cursuri de canto.
La vârsta de 9 ani, a început lecțiile de canto și a participat la numeroase concursuri și evenimente școlare, acumulând experiență scenică. În prezent, Bianca Muntean este elevă în clasa a VIII-a și își dorește să urmeze Liceul „Dinu Lipatti”, la secția Actorie. A studiat actoria timp de câțiva ani și a jucat în spectacole de teatru la Teatrul Elisabeta, printre care „Bădăranii” și „Bolnavul închipuit”.
Deși își dorește să își continue drumul și în actorie, programul încărcat a determinat-o să ia o pauză temporară, pentru a se concentra mai mult pe canto. Muzica rămâne, însă, marea ei pasiune și domeniul în care își investește cea mai mare parte a energiei.
Talentul muzical l-a moștenit de la mama sa, care cânta din pasiune, dar care a ales, ulterior, o carieră în tenis, devenind antrenoare. Tatăl Biancăi este programator și, alături de mamă, o susține necondiționat. Are o soră mai mică, în vârstă de 12 ani, care, la rândul ei, este pasionată de muzică și cântat.
Bianca a urcat pe multe scene la concursuri și spectacole, însă nu a mai cântat niciodată pe o scenă atât de mare precum cea de la „Românii au talent”. Printre artiștii ei preferați se numără Jessie J și Theo Rose, iar visul ei este să devină un artist cunoscut și să cânte alături de Jessie J.
Încă de mică și-a dorit să participe la „Românii au talent”, urmărind emisiunea la televizor și imaginându-se pe această scenă. A venit acum pentru a-și împlini acest vis, pentru a evolua artistic și pentru a demonstra că este pregătită pentru o carieră în muzică și în actorie.
Vezi momentul integral în videoclipul de mai sus.
Emisiunea poate fi urmărită pe VOYO.