• Emisiuni
  • Românii Au Talent!
  • O noua editie, un nou record de audienta pentru "Romanii au talent". Revezi cele mai bune momente de vineri seara: VIDEO

O noua editie, un nou record de audienta pentru "Romanii au talent". Revezi cele mai bune momente de vineri seara: VIDEO

O noua editie, un nou record de audienta pentru "Romanii au talent". Revezi cele mai bune momente de vineri seara: VIDEO

Emisiunea "Romanii au talent" de vineri, 15 martie, a fost cea mai vizionata editie de la lansare si pana acum atat la nivelul publicului comercial, cat si al intregului public din mediul urban.

 

Emisiunea "Romanii au talent" de la ProTV isi doboara de la saptamina la saptamina propriile recorduri, ajungand sa atinga cifre impresionante. Editia de vineri, 15 martie, a inscris un nou record absolut, emisiunea obtinand cele mai bune cifre de audienta de la lansarea sa din urma cu doi ani, atat la nivelul publicului comercial din mediul urban, cat si la nivelul intregului public din mediul urban. 

 

Mai mult decat atat, pe publicul comercial din mediul urban, cu varste cuprinse intre 18-49 de ani, emisiunea "Romanii au talent" difuzata vineri seara este pe locul al 3-lea ca audienta in istoria monitorizarii TV, dupa meciurile Rapid - Steaua si Middlesbrough - Steaua din Europa League (Cupa UEFA) din 2006.
 

>>> Inscrie-te in sezonul urmator 

 

In minutul de maxima audienta de la 22.08 emisiunea "Romanii au talent" era urmarita de aproape 7 milioane de romani, iar in minutul de la 22.53, show-ul de la ProTV inregistra pe publicul comercial din mediul urban cu virste cuprinde intre 18-49 de ani, un varf de audienta de 37,3 puncte de rating si o cota de piata uluitoare de 70,5% cota de piata, de 18 ori mai mare decit cea inregistrata de Antena 1 – 2,9 puncte de rating si 5,5% cota de piata.

 

Programul "Romanii au talent" difuzat de ProTV vineri seara a spulberat din nou concurenta, fiind lider detasat la nivelul tuturor categoriilor de public. 

 

Audienta medie inregistrata de emisiunea "Romanii au talent"  difuzata intre 20.31 – 22.55 a fost pe publicul comercial din mediul urban cu varste cuprinse intre 18-49 de ani una record de 29,5 puncte de rating si a atins o cota de piata uluitoare de 55,6 procente, de 6 ori mai mare fata de cea a Antenei 1 care a inregistrat doar 4,9 puncte de rating si 9,3% cota de piata.

>>> Intra in aplicatie sa afli ce talent te face pe tine erou 

 

Programul de la ProTV  a inregistrat o audienta record de peste 6 ori mai mare fata de Antena 1 si pe intreg publicul din mediul urban. Astfel, in timp ce ProTV inregistra o audienta de 28,5 puncte de rating si 48,7 % cota de piata, fiind urmarita in medie de 3 milioane de telespectatori, Antena 1 obtinea doar de 4,6 puncte de rating si 7,9% cota de piata. 

 

"Romanii au talent" a fost lider de piata absolut si la nivelul intregii tari cu o audienta medie 29,0 puncte de rating si o cota de piata de 47,3 procente, fiind urmarita in medie de peste 5 milioane si jumatate de romani. Antena 1 s-a clasat pe locul al 2-le cu o audienta de aproape 7 ori mai mica fata de ProTV: 4,3 puncte de rating si 7,0% cota de piata.

 >>> Show-ul este integral pe Voyo.ro

 

Originalitatea si talentul romanilor depasesc limitele imaginatiei, iar acest lucru este dovedit saptamana de saptamana de romanii care vin cu talente care mai de care mai speciale. Fie ca vorbim despre dans, numere de dresaj, acrobatii, muzica, magie, numere spectaculoase sau comice, romanii dovedesc ca rezerva lor de talent este de-a dreptul inepuizabila. 

 

Desi ultimul in concurs, Ursan Sorin, consilierul juridic din Suceava, a fost una dintre revelatiile serii. Cu toate ca initial le-a vorbit telespectatorilor despre pasiunea lui pentru desen, vocea sa impresionanta a cucerit intreaga sala imediat! "Astea sunt momentele in care sunt cea mai fericita ca sunt la "Romanii au talent", a declarat Andra, iar Andi Moisescu a fost de parere ca  "E posibil sa fie cel mai frumos moment din acest sezon".

 

Marincas Calin Stefan a urcat pe scena de la  "Romanii au talent" si a facut spectacol! Niciunul dintre cei trei jurati nu se astepta la o asemenea prestatie: voce, imitatii, actorie, toate intr-un singur act."Imi place nebunia asta a ta", i-a spus Mihai care a marturisit ca a descoperit in numarul lui o placere vinovata! "Nebunul perfect" – cum l-a denumit Andi Moisescu a reusit sa ridice sala in picioare sis a primeasca ropote de aplauze.

 

Ervin Herskovics - prieten cu Cosmin Agache - a prezentat un numar de beatbox apreciat si el de juriu. "Asteptam un moment bun de beatbox", a spus Andra, iar Mihai Petre a spus ca de data aceasta este si el de acord cu colegii lui, astfel ca Ervin a trecut in etapa urmatoare cu 3 de DA.

 

Diana Caldararu din Timisoara l-a facut pe Smiley sa exclame: "Ce generatie vine din urma!", emotionat  de talentul ei incontestabil de solista si de instrumentista. "Cred ca este una dintre cele mai bune voci pe care le-am auzit vreodata, nu numai la «Romanii au talent»", i-a spus Andi, in timp ce Mihai Petre i-a prevazut un viitor "luminos", la fel ca si ea: "Cred ca o sa ajungi o mare stea a muzicii", astfel ca cei 3 de "Da!" au venit fara nicio ezitare din partea jurailor.Un timbru special! 

 

2 fete si 3 baieti neconventionali si plini de energie, componentii trupei de dans "The Haters", care nu urasc pe nimeni, ci "critica in mod constructiv", dupa cum au declarat chiar ei, au reusit sa ii convinga pe jurati ca sunt talentati si merita sa mearga mai departe in competitie, in ciuda faptului ca s-au pregatit pentru reprezentatie in formula completa timp de numai 3 zile. 

 

"Voi sigur sunteti in toate mintile?", i-a intrebat Andi Moisescu pe Remus si Paul, tinerii care au facut inimile juriului sa stea in loc atunci cand le-au folosit chiar masa la care stateau asezati pentru numarul fantastic de parkour prezentat. "Surprinzator,  ne-au lasat cu gura cascata, nu stiam ce se intampla", a declarat Mihai Petre, baietii urmand sa uimeasca telespectatorii si in etapa viitoare a competitei cu talentul lor periculos.


 

Desi echipa de sport din Rasnov joaca in liga a patra, trupa de majorete le da clasa, astfel ca sportivii "trebuie sa se puna serios cu burta pe fotbal", dupa cum a subliniat Andi. Spectacolul de majorete marca "Rasnov" a reusit sa il induplece chiar si pe Mihai Petre, deloc fan al genului: "Voi chiar ati luat-o in serios!", asa ca trupa se va intoarce in pasi de dans in urmatoarea etapa a show-ului "Romanii au talent".

 

"Sunteti superbi, aveti costume frumoase, ati rupt scena!", le-au spus Andra, Mihai Petre si Andi Moisescu celor doi copii care au avut un numar de dans sportiv plin de expresivitate si energie.

 

Numarul de dresaj pregatit de Teodora Dinulescu si cainele ei, Lord, a fost unul dintre momentele preferate ale lui Mihai Petre si nu numai. "Sunteti minunati" le-a spus acesta, cei doi mergand in etapa urmatoare cu 3 de "DA".

 

Chiar daca domnul Popa nu a reusit sa impresioneze prin talentul lui, momentul in sine a fost unul cat se poate de amuzant. Prezenta de spirit si replicile pe care le avea la fiecare comentariu au reusit sa distreze intreaga sala, chiar daca raspunsul juriului pentru prestatia sa a fost nu. 

 

Venit pe scena aparent in stare de ebrietate, Erawyo a oferit una din marile surprize ale serii. "Ce bine si-a facut numarul!" a exclamat Smiley dupa ce a vazut prestatia tanarului dansator. "Meriti toate aplauzele noastre" i-a spus si Andra, iar Andi i-a marturist: "Omule, esti senzational. E incredibil cata emotie ne transmiti chiar si cand stai. Rar am vazut asa ceva!"

 

Gabi Visoiu a incantat juriul si publicul de la "Romanii au talent" cu trick-urile sale de biliard, reusind performanta de a baga 14 bile dintr-o singura lovitura! "Realmente esti foarte, foarte bun" i-a spus Andi Moisescu la finalul numarului sau. Concluzia lui Andi a fost: "Omule, stai bine cu bilele!" Intrebat daca ar mai avea si alte lucruri de oferit pentru etapa urmatoare, Gabi Visoiu a spus cu incredere in sine ca abia s-a incalzit.

 

Domnul Alexandru Mircea, concurentul fara varsta, este un obisnuit al showului. Dupa ce a participat si la editia de anul trecut, acesta a declarat ca indiferent ce se intampla, el va participa  in fiecare sezon pentru ca este emisiunea lui preferata. 

 

Dupa ce si-a incercat norocul si anul trecut, magicianul Antonio a venit de aceasta data mult mai bine pregatit, iar numarul sau a reusit sa smulga trei de "DA" celor trei jurati.

 

Simply That este trupa care a venit sa cante cu corpul lor. In cazul in care se vor califica acestia isi doresc ca juriul sa le aleaga o piesa, iar ei sa improvizeze un show. "E greu sa mai comentam dupa un astfel de numar", le-a spus Andra.

 

Crina Zvoboda si bunica ei, Julieta  au facut deliciul publicului vineri seara. De meserie ventriloc, Crina a reusit sa starneasca hohote de ras cu momentul ei si sa primeasca  "DA" din partea tuturor celor trei jurati.

 

Bostina Dumitru din Cluj a reusit sa-i uimeasca pe toti: capra lui dresata ar fi trebuit sa isi faca nevoile la comanda. Din cauza agitatie insa, animalul a refuzat orice comanda. 

 

Andreea Filip, prezenta in concurs cu un numar de dans nu a reusit sa convinga juriul pentru a primi DA-urile necesare urmatoarei etapei, ba mai mult l-a si pus in garda pe Mihai Petre:"Sunt mai rea decat tine, ai sa vezi!"

 

Filat, scurt sau pierdut. Tunsul a capatat o noua dimensiune la "Romanii au talent", unde un concurent din Cluj a renuntat la foarfece in favoarea focului! 

 

Pe lista talentelor de la Iasi s-a aflat Adrian Ilinca, un dansator in varsta de 19 ani care a venit special din Italia pentru a participa la concurs si care a primit 3 de "DA". Pe scena a urcat si George Toader, fratele fostului concurent din sezonul trecut, Claudiu Toader, care a impresionat cu acelasi talent: jonglerii cu blaturi de pizza. 

 

Roxana Atofanei a venit pe scena de la "Romanii au talent" nu doar cu talentul ei, ci si cu o lectie de viata. Desi sufera de boala oaselot de sticle, fetita in vartsa de 13 ani nu a incetat sa isi urmeze visul, acela de a canta!

Gallery

Share

Citește și

Ultimele articole

Top citite

Cele mai recente videoclipuri din emisiune Românii Au Talent!

Articole pentru emisiune Românii Au Talent!

L-ai pierdut la TV

Articole știri

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni