Remus spune pe ce joc se va baza în competiția Survivor!

Remus spune pe ce joc se va baza în competiția Survivor!

Cel mai așteptat show, Survivor România 2023, va începe pe 9 ianuarie, iar fanii au aflat deja cine sunt cei 12 faimoși care concurează pentru marele premiu, în valoare de 100.000 de euro. 

Printre cele 12 vedete care vor forma echipa faimoșilor la Survivor 2023 se numără și Remus Boroiu, specialist în transformare corporală. Acesta are o experiență de peste 15 ani în acest domeniu de activitate și a fost desemnat de 10 ori campion național la fitness. Într-un interviu exclusiv pentru PRO TV, Remus a spus pe ce joc se va baza în competiția Survivor: 

„În competiția Survivor mă motivează autodepășirea. Eu sunt un adept al evoluției și concursurile în general sunt felul în care eu cresc cel mai ușor. Am participat toată viața la tot felul de competiții și atunci în medii grele, gen competiții, acolo reușesc eu să cresc. Asta îmi doresc, de asta sunt aici. Vreau să devin cea mai bună versiune a mea”, a spus concurentul. 

„Te bazezi mai mult pe jocul fizic sau cel psihic”, a fost una dintre întrebările la care a răspuns sportivul. 

„Pe cel psihic, bineînțeles. Cel fizic e ok, e acolo, la locul lui”, a spus Remus. Vezi mai multe detalii în materialul video de mai jos.  



Cine este Remus Boroiu, concurent în echipa Faimoșilor la SURVIVOR România 2023


Sursă foto: captură video

Gallery

Share

Citește și

Ultimele articole

Top citite

Cele mai recente videoclipuri din emisiune Survivor România

Articole pentru emisiune Survivor România

L-ai pierdut la TV

Articole știri

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni