Cine va reprezenta o problemă pentru Doc în competiția Survivor?

Cine va reprezenta o problemă pentru Doc în competiția Survivor?

Show-ul SURVIVOR România 2023 se apropie cu pași repezi, iar printre vedetele care vor apărea în emisiunea fenomen de la PRO TV se numără și DOC (Vlad Munteanu), care face parte din echipa Faimoșilor.

Cunoscut de o țară întreagă sub numele de DOC, Vlad Munteanu se află în industria muzicală din România de aproximativ 25 de ani, mai exact din 1997. La sfârșitul anului 1999, Vlad Munteanu (DOC) a lansat, alături de Deliric (Răzvan Eremia) si Vlad Dobrescu, trupa C.T.C. (Controlul Tehnic de Calitate), dar și primului label independent de hip-hop: Facem Records.

Concurentul spune că în această competiție cel mai mult îl motivează ideea de a „vedea ce zace în el”

„Astfel de experiențe reușesc să scoată din om acel miez adânc, ascuns sub carcasă”, explică Doc. 

„Mi-e frică să nu plec înot acasă, că o să-mi ia ceva. În general, nu sunt mare fan înălțimi”, mai spune concurentul.
 

Întrebat care ar fi cea mai mare provocare a lui în această competiție, faimosul a răspuns: 

„Eu sunt cea mai mare provocare, nu o văd altfel. Cred că penru fiecare va fi așa. Nu cred că restul vor fi așa mari probleme, pe cât voi fi eu pentru mine”. 

Vlad Munteanu mai spune că nu are pretenții când vine vorba de mâncare și consideră că va rezista la foame.

„Mănânc de pe jos ca japonezii, pot să beau doar apă”. 

Singurul lucru care îi va lipsi este familia, menționează el. 


Sursă foto: captură video, arhiva PRO TV


Vezi și: 12 faimoși, 12 caractere pentru "Survivor România 2023


 

Gallery

Share

Citește și

Ultimele articole

Top citite

Cele mai recente videoclipuri din emisiune Survivor România

Articole pentru emisiune Survivor România

L-ai pierdut la TV

Articole știri

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni