În această seară, tribul Taino va avea parte de primele provocări la Survivor România

În această seară, tribul Taino va avea parte de primele provocări la Survivor România

Au trecut trei luni de la momentul în care Daniel Pavel a dat fluierul de start al unui nou sezon Survivor România! Două triburi, Faimoși și Războinici, au pornit la drum cu un singur gând: să-și depășească orice limită și să demonstreze că provocările sunt făcute pentru a fi depășite. Săptămâna trecută, 13 dintre aceștia au ajuns la o nouă bornă a competiției: Marea Unificare. 

În această seară, de la 20:30, a venit vremea pentru membrii noului trib, Taino, să descopere unde vor locui și cum va fi să renunțe la bariere, strategii și tot ce știau despre viața la Survivor!  ”Aveam foarte mari emoții înainte să ajungem pe insula. Nu știam ce ne așteaptă”, va admite, cu mare sinceritate, Alexandra Ciomag. 

Noile discuții dintre ei, dar și modul în care se vor împărți pe insulă îl va face pe Remus Boroiu să admită: ”Este interesant că această bandană este și roșu și albastru, iar ideea acestei uniuni este să dispară granițele Războinicilor și Faimoșilor”. 

După prima noapte pe insulă, va urma și primul joc, cel pentru Recompensă, care va aduce schimbări semnificative acum că fiecare este pe cont propriu și că drumul spre marele premiu a devenit unul tot mai drept. ”Într-o alchimie, într-o simbioză... bine ați venit la joc, trib Taino. 7 fete, 6 băieți, la individuale și sunt aici extrem de pregătiți”, va spune Daniel Pavel înainte de a le explica pentru ce vor lupta și care va fi structura jocului. 

Sunt oare concurenții pregătiți să lase în urmă tot ce au învățat despre competiție în aceste trei luni și să se regrupeze pentru a lua cele mai bune decizii? Cum se vor descurca pe traseu atunci când fetele și băieții se vor lua la trântă sau când cei care cândva erau colegi de trib, acum vor deveni dușmani? Toate răspunsurile se vor afla în doar câteva ore. 

Nu ratați, de la ora 20:30, la PRO TV, o nouă ediție a celui mai tare sezon din istoria SURVIVOR ROMÂNIA! Emisiunea poate fi urmărită, cu o zi în avans, pe VOYO


Gallery

Share

Citește și

Ultimele articole

Top citite

Cele mai recente videoclipuri din emisiune Survivor România

Articole pentru emisiune Survivor România

L-ai pierdut la TV

Articole știri

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni