În lumea periculoasă a lui TĂTUȚU’, poți fugi, dar nu te poți ascunde pentru prea mult timp. Aceasta este lecția dureroasă pe care o va învăța și Ovidel, care, orbit de dorința de răzbunare, își va subestima rivalul și va pica în capcana lui. Magda îl va confrunta pe Bebe, însă, rămâne de văzut în episodul din această seară, de la ora 21:30, dacă este pregătită pentru adevărul pe care este pe cale să-l afle.
În goana sa pentru a-l elimina pe Bebe Măcelaru, Ovidel Stavrositu a scăpat din vedere un detaliu esențial: adversarul său este deja cu doi pași înainte. Iar asta îl va conduce direct într-o capcană, ajungând pe mâinile Măcelarului și ale oamenilor săi. „De ce ai tu ură pe mine, Ovidele?”, îl va întreba Bebe. Față-n față cu cel care i-a omorât mama și sora, Ovidel îi va răspunde rece: „Moșule, nu te obosi. Împușcă-mă și du-te să te culci. Pentru că știi că dacă ies viu de aici o să mori de mâna mea”.
Însă, așa va ajunge să descopere și adevărul din spatele morții surorii sale. Plin de remușcări, Mircea îi va mărturisi cu lacrimi în ochi: „Am iubit-o. Nu eram de ea, știu și eu că nu eram. Nu știu de ce a coborât ea ochii la mine. Poate ca să-i facă în ciudă lui Stavrositu că s-a încurcat cu un prost ca mine. Dar n-am mai gândit și-am iubit-o că n-aveam cum să mă abțin, nici sfânt pe pământ dacă eram. Crezi tu că nu muream eu în locul ei dacă apucam?”.
Între timp, Magda este tot mai măcinată de suspiciuni și simte că Bebe îi ascunde ceva, așa că va alege să-l confrunte direct: „Tu ai copil cu vreuna?”. Reacția bărbatului o va lua prin surprindere, însă nu se va lăsa copleșită și va duce discuția într-o direcție neașteptată, lansând o întrebare care poate schimba totul: „Vreau să mă iei cu cununie. Mă iei?”.
Cum va răspunde TĂTUȚU’, vom afla într-un nou episod plin de suspans și acțiune, în această seară, de la ora 21:30, la PRO TV. Serialul poate fi urmărit cu o săptămână în avans pe VOYO.
TĂTUȚU’ – Loialitatea se plătește!