Trădătorii au ucis un al treilea jucător, iar dimineață cei care au fost cruțați se întâlnesc la micul-dejun. Tensiunea se simte în aer, iar cei care lipsesc sunt Daniela și Iulian.
Gallery
În cele din urmă își face apariția Daniela, iar concurenții realizează că victima trădătorilor a fost Iulian.
„Am avut așa o mică speranță ca să intre Daniela, ca să fiu împăcata că Iulian chiar îmi era prieten și nu trădător, dar în același timp bineînțeles că am fost dezamăgită și tristă pentru că mi-am pierdut încă un prieten și am impresia că trădătorii încearcă să pună vina pe mine”, a spus Ines la testimoniale.
„S-au schimbat puțin energiile la micul dejun, nu mai e toată lumea așa de simpatică și de haioasă. Poate și din frică”, a spus Sasha după ce a aflat că Iulian a fost eliminat.
Între timp, cei trei trădători se gândesc la următoarea victimă.
„Eu cred că ar trebui să ne gândem care este persoana pe care putem să o omorâm și care nu o să ne aducă suspiciuni”, a zis Alexa.
„Strategia mea e să-i fac pe alții să ajungă cumva spre Biju”, a declarat Radu.
VEZI MOMENTUL ÎN VIDEO DE MAI SUS.
Emisiunea poate fi urmărită, în avans, pe VOYO.