Până acum, la Trădătorii, au fost eliminați din competiție doar Nevinovați, însă astăzi se scrie istorie!
Gallery
Radu este primul Trădător care părăsește jocul, după ce a fost votat în număr mare la masa rotundă.
„Sunt foarte bucuros că am ajuns până în stadiul ăsta și aș vrea să le urez tuturor jucătorilor succes mai departe. În schimb, Trădătorilor, colegilor mei care m-au trădat, vreau să îi felicit, nu să le spun ceva de rău. Dacă aș fi fost în locul lor, probabil aș fi făcut și eu la fel”, a spus Radu.
După numărarea voturilor, Alexa a ținut să îi transmită lui Radu câteva cuvinte: „Îmi pare foarte rău, Radu. M-am abținut cu greu să nu plâng la finalul mesei rotunde, când te-am luat în brațe”.
Ionel: „N-am avut ce face. Omul nu a vrut să încerce să câștige, așa că cea mai bună soluție a fost să susțin grupul și să le dăm un Trădător”.
VEZI MOMENTUL ÎN VIDEO DE MAI SUS.
Emisiunea poate fi urmărită, în avans, pe VOYO.