Răsplata finală poate fi destul de mare. Totul depinde de agilitatea și priceperea concurenților.
La Trădătorii, misiunile sunt tot mai provocatoare, iar următoarea le va testa concurenților atât forța fizică, cât și determinarea. De data aceasta, participanții trebuie să rostogolească și să transporte mai multe butoaie grele până la punctul stabilit de game master-ul Ana Ularu, în 45 de minute. Fiecare butoi are inscripționată o sumă de bani, iar scopul este unul clar: să reușească să le aducă pe toate din pădure pentru a aduna o recompensă finală de 15.000 de euro. Totul depinde de agilitatea și strategia echipelor, iar fiecare mișcare contează în drumul lor spre marele premiu.
Cel mai important, la această misiune, concurenții au șansa de a aduna trei scuturi. Acestea îi pot proteja de votul trădătorilor.
„Voi veți decide la final cărui jucător acordați acele scuturi”, le-a transmis Ana.
Gallery
Concurenții trebuie să fie atenți nu doar la misiuni, ci și la strategiile de eliminare. Dacă la final rămâne un singur „trădător”, acesta intră în posesia întregului premiu. Dacă, însă, ultimii concurenți sunt doar „nevinovați”, câștigul se împarte între ei. Astfel, fiecare alegere greșită poate răsturna jocul și poate lăsa premiul în mâinile adversarilor.
VEZI MOMENTUL INTEGRAL MAI SUS
Emisiunea poate fi urmărită, în avans, pe VOYO.