Raphael Tudor a descoperit muzica încă din copilărie, însă nu și-a imaginat că va urma o carieră în acest domeniu până la participarea la castingul pentru serialul „Pariu cu viața”.
Gallery
A luat rolul și, timp de patru ani, a făcut parte din trupa LaLa Band, devenind cunoscut la nivel național. Deși nu avea studii muzicale, cânta cu naturalețe, obișnuit fiind din corul școlii.
Succesul a venit repede și cu intensitate: turnee în toată țara, faimă la o vârstă fragedă și experiența celebrității. Perioada „Pariu cu viața” l-a făcut să înțeleagă însă că viitorul lui se află, de fapt, în spatele camerelor.
A început să urmeze cursuri de cinema, regie și producție și a avut șansa să lucreze pe platourile de filmare ale peliculei „What Happened to Monday” și la serialul „Wednesday”, regizat de Tim Burton. Televiziunea a fost o etapă intermediară, dar filmul a rămas adevărata sa pasiune.
Dorul de a cânta l-a adus pe scena Vocea României. Este emoționat, conștient de provocare, dar pregătit să arate din nou cine este. Și-ar dori să fie antrenat de Irina Rimes și crede că ea îl poate ghida cel mai bine în această competiție.
„Rapha, când mai cânți?”, îl întreabă adesea prietenii și fanii. În seara aceasta, pe scena Vocea României, va răspunde prin muzică.
Rapha a venit la audițiile pe nevăzute alături de iubita sa, dar și de o parte din foștii colegi de trupă.
Irina Rimes: „Eu te invit în echipa mea, pentru că îmi place de tine, îmi place cum cânți, eu te-am recunoscut după voce și m-am întors și vreau să lucrăm împreună la Vocea României! (..) Se cam cere un moment LaLa Band”
Bătălia pentru Rapha s-a dat între Smiley și Irina Rimes.
Vezi în materialul VIDEO de mai sus cum s-a reunit o parte din trupa LaLa Band pe scena de la Vocea României 2025, dar și ce decizie a luat Rapha.
Emisiunea poate fi urmărită, în avans, pe VOYO.