Alex Purje a decis să participe la Vocea României mai mult pentru a-i face o surpriză fiicei sale și i-a convins pe Irina Rimes și Tudor Chirilă să apese pe buton. Cei doi au scos armele din dotare, însă decizia lui nu a fost ușor de acceptat pentru antrenorul respins.
Gallery
Alex și-a descoperit pasiunea pentru muzică la 13 ani, în Câmpina, când locuia cu bunicii. Împreună cu prietenii din cartier, a format o mică trupă improvizată: chitară veche, tobe din perne și mult entuziasm. Prima piesă învățată a fost „Imnul golanilor”. Un profesor i-a oferit primele lecții de chitară, moment pe care îl consideră esențial în formarea sa. La 14 ani, a început să compună versuri inspirate din Bacovia, într-un stil rock-metal. Muzica a devenit, treptat, felul lui de a înțelege și de a exprima lumea.
Deși părinții l-au încurajat să aibă o carieră stabilă, el nu a renunțat niciodată la pasiunea pentru muzică. A urmat Facultatea de Drept, dar nu a profesat. În schimb, viața l-a purtat prin redacții de reviste, studiouri de film și, în cele din urmă, în cinematografie. A lucrat la peste 10 producții internaționale și tocmai s-a întors din Egipt, unde a fost implicat într-un film. Muzica, însă, a rămas constantă: a lansat un album în 2014, a colaborat cu diverse trupe și coordonează un proiect tribute grunge, inspirat de Seattle-ul anilor ’90.
Fiica lui de 6 ani este cel mai mare fan al său. Împreună cu soția, formează un mic univers artistic. Muzica e prezentă în casa lor mereu – de la Bruno Mars la musicaluri animate. Pentru Alex, Vocea României e o surpriză pregătită pentru fiica lui – ea încă nu știe că participă. Spune că, deși viața l-a dus în multe direcții, muzica l-a ținut mereu pe linia de plutire și i-a deschis cele mai importante uși.
De la trupa formată în copilărie, până la primele concerte locale și colaborări cu regizori internaționali, Alex a păstrat aceeași curiozitate și dorință de exprimare artistică. Spune că muzica și cinematografia „se potrivesc ca o mănușă” – timpul trece altfel când le trăiești. Fire nonconformistă, se plictisește ușor și are nevoie constant de provocări. Vocea României reprezintă pentru el un nou început – ca prima lecție de chitară, cu emoție și nerăbdare.
Ar rezona cu Irina Rimes sau Tudor Chirilă, dar simte că s-ar potrivi cel mai bine în echipa Irinei – pentru energia ei „sălbatică” și libertatea artistică pe care o emană. Este hotărât să urce pe scenă și să lase totul acolo: experiență, emoție, poveste. Speră ca participarea la Vocea României să îi deschidă un nou drum – nu doar ca muzician, ci și ca om.
Irina Rimes: „Ai fost tare. Ai avut o interpretare specială. Eu iubesc rock-ul și, când urc pe scenă, cânt rock. Tare sper să îmi dai o șansă să lucrez cu tine”
Tudor Chirilă: „Mi-a plăcut foarte mult timbrul tău. Dacă ai vrea, am face o echipă bună împreună”
Vezi momentul integral și alegerea pe care a făcut-o concurenta în materialul VIDEO de mai sus!
Emisiunea poate fi urmărită, în avans, pe VOYO