• Emisiuni
  • Vocea României
  • Vocea României 2025, 10 octombrie. Dana Bazac i-a câștigat încrederea Irinei Rimes și ajunge în etapa următoare. Motivul pentru care antrenoarea a fost singura care a decis să apese butonul: „Mi-a părut rău”

Vocea României 2025, 10 octombrie. Dana Bazac i-a câștigat încrederea Irinei Rimes și ajunge în etapa următoare. Motivul pentru care antrenoarea a fost singura care a decis să apese butonul: „Mi-a părut rău”

Dana Bazac a încercat de mai multe ori să ajungă la Vocea României, însă norocul i-a surâs în cele din urmă. Concurenta este decisă să dea tot ceea ce are mai bun pe scenă și să ajungă cât mai departe în acest concurs.

Gallery

Dana vine din Slobozia și a crescut cu muzica în viața ei, încă din clasa I. A urmat 12 ani de școală de muzică și a absolvit secția de Compoziție la Universitatea Națională de Muzică din București, unde este masterandă. A început cu pianul, iar profesoara ei a fost cea care a încurajat-o să își descopere și vocea. Cântă la pian de peste 17 ani și compune încă din copilărie. Prima piesă serioasă a scris-o în clasa a VI-a, în timpul unei ore de fizică – se numește „Singură”.

În copilărie și în adolescență, a participat la numeroase festivaluri de muzică, momente pe care le aștepta cu sufletul la gură. În liceu a cântat într-o trupă de coveruri, unde a început să-și interpreteze și propriile piese. De atunci, a făcut parte din mai multe proiecte și a continuat să cânte la evenimente. Spune că, deși nu a trecut prin suferințe mari, compune adesea piese triste, deoarece compoziția e felul ei de a transforma emoțiile în ceva sincer și artistic.

Părinții i-au fost mereu aproape – mama, antreprenor, este cea mai mare susținătoare, dar și cel mai exigent critic. Un moment emoționant pentru Dana a fost mutarea singură la București; piesa „Părinți” de la Theo Rose a ajutat-o să-și regăsească echilibrul. Participarea la Vocea României e și un mod de a le mulțumi părinților pentru sprijinul lor constant.

A mai fost la preselecții, dar nu a trecut, dar nu a renunțat. Și-a dorit dintotdeauna să ajungă aici. De data aceasta, a venit la audiții alături de iubitul ei, Cristian Secioreanu, concurent aflat la a doua participare. Au decis separat să încerce, dar s-au susținut reciproc, iar această apropiere i-a oferit Danei un plus de curaj. Spune că, deși sunt împreună în acest drum, se simte pregătită și pe cont propriu.

Pe scenă este complet diferită: spontană, energică, imprevizibilă – opusul Danei liniștite și rezervate din viața de zi cu zi. Simte că, acum, este momentul potrivit să aducă în fața publicului piesele ei, fără compromisuri. Își dorește autenticitate, nu trenduri. Ar rezona cu Tudor, Theo&Horia sau Smiley, și consideră că Vocea României este exact „next level”-ul de care avea nevoie – o provocare prin care să-și depășească emoțiile și să-și confirme drumul artistic.

Irina Rimes: „M-am întors, pentru că nu s-a întors nimeni și mi-a părut rău să pierdem o voce bună din concurs”

Vezi momentul integral și alegerea pe care a făcut-o concurenta în materialul VIDEO de mai sus!

Emisiunea poate fi urmărită, în avans, pe VOYO

Share

Citește și

Ultimele articole

Top citite

Cele mai recente videoclipuri din emisiune Vocea României

Articole pentru emisiune Vocea României

L-ai pierdut la TV

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni