În finala Vocea României, din 19 noiembrie 2025, Eva Nicolescu și Theo Rose au reușit să creeze un moment fabulos! Interpretând piesa „Mi-am pus busuioc în păr”, cele două au lăsat telespectatorii cu gura căscată!
Gallery
Tudor Chirilă: „Mie mi-a plăcut versiunea asta! Foarte, foarte mișto!”
Theo Rose: „Ești una dintre bucuriile din viața mea!”
Irina Rimes: „Mă tot întrebam când o să apară cineva care să îi țină piept lui Theo Rose! E un compliment foarte mare. Theo Rose e cea mai mare voce din România, după părerea mea”
La 7 ani, Eva a început să studieze pianul clasic, iar la 9 ani a luat primele lecții de canto, visând să-și exprime emoțiile prin voce. La 12 ani, a început să compună propriile versuri și linii melodice, iar recent s-a apucat și de producție muzicală. Ea își dorește să fie un artist complet și plănuiește să înceapă cariera în România, urmând ca, în jurul vârstei de 20 de ani, să plece în America.
Până acum, singura scenă mare pe care a cântat a fost la Românii au talent, în sezonul 12, însă experiența ei recentă a fost mult mai impresionantă. În 2024 a participat la Concertul de Crăciun de la Vatican, unde a cântat pentru Papa Francisc, după ce a câștigat un concurs pentru compozitori.
Eva este studentă la Liceul de Muzică „George Enescu”. În prezent, își exprimă sentimentele prin muzică și participă la jam session-uri, fiind atrasă mai ales de jazz, un gen care îi place pentru complexitate și frumusețe. Este o persoană energică, creativă și empatică, dar poate fi și dură atunci când situația o cere.
Eva a venit la Vocea României pentru a se face auzită și vizibilă. Pentru ea, participarea în acest concurs reprezintă o șansă de creștere, atât ca artist, cât și ca om.
Finala Vocea României poate fi urmărită și pe VOYO.