Andreea Bostănică a venit la Vorbește lumea, pentru prima dată în platou, cu multă energie pozitivă și cu zâmbet.
Cu sinceritate, a povestit despre copilărie, dar și despre succesul din ziua de azi:
Cred că atunci când aveam 11 ani și eram la bunica mea și bunica îmi tot zicea Andreea, de ce nu-i zici mamei tale să te ducă la canto? Și bunica o tot suna pe mama și spunea, haide, du-o pe Andreea la canto, la actorie, la ceva, pentru că în fiecare zi mă trezeam și singurul lucru pe care îl făceam eu la bunica toată vara, pentru că vara stăteam și la bunica, era să cânt, efectiv, compuneam piese, nu știam nici engleza atunci la 10 ani, știam așa, cântam din capul meu. Din capul meu, cuvinte de astea aleatorii. Și țin minte că, nu știu cum, am intrat eu pe Google, eu nu mă pricepeam să intru, să caut, și am căutat lecții de canto. Am găsit singură lecție, oră, numărul de telefon, i-am trimis tot mamei și am rugat-o, țin minte, două săptămâni. Și emoția aia când am convins-o și am plecat prima oară la probă, la proba de canto, și știu că nu luau pe toți elevii, adică luau doar cei care au auz muzical. Și mi-a zis peste câteva zile că da, uite, acceptăm, puteți să începeți ore de canto și n-o să uit emoția aceea. Și de atunci cred că am făcut canto vreo patru ani.
La 12 am început să postez pe rețelele sociale. (...)Aveam 100 de abonați. Mi-era foarte rușine când postam. Doar unei singure prietene îi spuneam că am canal de YouTube și am zis că dacă zici cuiva că am canal, eu nu mai vorbesc cu tine. Și o puneam pe săraca fată, colega mea, tot Andreea, o cheamă Andreea. Te pupăm, Andreea! O puneam să se uite la clip de 100 de ori, să iasă, să intre, ca să am 100 de vizualizări. Și eu în capul meu așa credeam că o să fie. Fac vloguri pentru mine, dar uite că în câteva săptămâni, pentru că postam foarte des, postam cum cânt, postam cum merg la școală, am adăugat mii de abonați, aveam vreo 3 mii de abonați, 4 mii pe YouTube. Și primesc un mesaj pe Gmail, nici nu știam. Bună ziua, avem o propunere de colaborare cu niște brățări.
Și eu aveam 12 ani, mă gândeam, doamne, am prima colaborare. Vă dați seama, n-a fost plătit, a fost pur și simplu un barter în care am primit eu niște brățări așa foarte drăguțe, făcute manual. Și am făcut un vlog întreg despre asta. Ce tare! Și eram așa de mândră și mă gândeam, Doame, prima mea colaborare. Adică nu sunt niciodată sentimentul ăsta și mami era șocată.
Pe YouTube am aproape 1 million. Pe TikTok am 6, 2 milioane. Pe Instagram Instagram 3,7 milioane.
Eu cred că sunt una din cea mai hate-ită persoane din țară Cum fac față? Foarte multă lume mă întreabă în ultimul timp. Știi de ce cred că nu pun la suflet? Uite, chiar bine m-ai întrebat, pentru că sunt obișnuită de mică. Adică eu dacă postam cum cânt de mică și îți dai seama, nu eram eu Beyoncé sau Ariana Grande. Cântam așa cum pot eu, nici acum nu zic că am cea mai extraordinară voce. Și sunt mândră de vocea mea, de cum cânt eu, dar am 20 de ani, mai am timp să evoluez Și postam orice și citeam comentarii Andreea, cânti urât, ești urâtă, ești o nesimțită. Și citeăm, aveam 12 ani și ziceau uite ce scrie lumea și mama mea, Andreea nu mai fă clipuri, nu mai trebuie, nu mai posta. Dar eu simțeam undeva acolo că asta e menirea mea, că trebuie să fac asta și niciodată nu m-a afectat. Niciodată nu m-ai afectat, nici când eram mică.
Adică, sincer, nu pun la suflet, din contra, mă bucur că am hate, pentru că știu că datorită lor eu sunt aici. Ei cred că eu mă supăr, că chiar acum am fost la niște concerte, nu știu ce. Și a, nu știu ce, Andreea, nu-mi place cum te-ai îmbrăcat, nu-mi place cum ai cântat. Să nu mai vii. Și din contra, pe mine mă motivează chestia asta atât de tare. Deci mie hate-ul îmi dă o energie să mă duc la mai multe concerte. Să fac mai multe ore de canto. Nu să demonstrez, pentru că eu sunt foarte asumată și știu cine sunt și știu de ce sunt capabilă, dar îmi place să mă autodepășesc. Și chiar e o motivație. Deci vă iubesc și vă mulțumesc tuturor haterilor mei. Haterii mă iubesc chiar mai mult. Tu îți dai seama, fanii mei dau un like, nici nu-mi place să le zic fani, sunt prietenii mei.
Ulterior, a povesiti la Vorbește lumea și despre momentul în care a pierdut un cadou de 28 de mii de Euro:
Cel mai valoros cadou pe care l-am primit... Cred că ați văzut cel mai valoros cadou pe care l-am pierdut. Da, cel mai oribil ajun de Crăciun. N-ați văzut asta? Asta e că am pierdut. Mi-am pierdut brățara. Era o brățară nouă. Nici nu reușisem să o port. Și cred că am pierdut-o la patinoar. Acolo a fost ultima.Da, costa a 28.000 de euro. Deci mama m-a certat și eu singură mă certam pe mine pentru că brățara nu o mai aveam pe mâna de trei zile și eu nici nu o observam.
Mă trezesc eu într-o dimineață și mă uit la o fată. Făcea clip pe TikTok și arăta jewelry tour și arăта brățările. Și zic, ce brățari frumoase. Și era brățara mea, avea brățarea mea. Și zic Doamne, ce brâțari. Și fac așa și zic... Deci m-a apucat o panică și am făcut un clip scurt pe TikTok care am zis, dragilor, dacă găsește cineva, vă dau remunerare. Știu că nu o să-mi o dau înapoi, așa pur și simplu, dau remunerare... cum să zic, e sentimentală. Și cum s-a rezolvat? Nu s-a rezolvat nicicum. Cineva a găsit-o. Am primit alta nouă, în schimb. Doamne ajută!