Avocatul Adrian Cuculis a fost invitat în platoul emisiunii „Vorbește lumea”, unde a răspuns la numeroase întrebări primite din partea telespectatorilor.
Unul dintre aspectele discutate a fost cel al apartamentelor achiziționate înainte de căsătorie. Specialistul a explicat în ce condiții acestea rămân bunuri proprii și cum pot fi transmise copiilor fără acordul soțului.
Suntem curioși de ce trebuie. De ce e bine să fim curioși. Dacă sunt căsătorită cu un bărbat care nu este tatăl copilului meu și am un apartament luat înainte de căsătorie, pot merge la notar să trec locuința pe numele copilului meu fără să știe soțul?
Adrian Cuculis: Atâta vreme cât locuința este bun propriu, adică nu este un bun comun pentru că a fost dobândit înainte, nu avem nicio problemă. Poate fi trecut pe numele copilului, pentru că se face o vânzare propriu-zisă. Nu există nicio interdicție în sensul acesta. Trebuie însă să știm niște lucruri: de exemplu, dacă avem o a doua căsătorie și venim cu bunuri din prima căsătorie sau cu bunuri proprii, în momentul în care viața ajunge la final și noi suntem primii care plecăm, bunurile respective, chiar dacă erau proprii, îi rămân și soțului supraviețuitor. Deci, întrebarea este legitimă și îngrijorarea justificată.
![]()
Un alt subiect de interes a vizat situațiile din ansamblurile rezidențiale, unde unii locatari își lasă mașinile pe spațiile comune. Au fost clarificate limitele legale ale asociațiilor de proprietari și pașii care pot fi urmați atunci când apar conflicte. De asemenea, s-a discutat despre zgomotul produs de vecini și ce despăgubiri pot fi solicitate în instanță.
Avocatul a explicat și procedura legală în cazul avariilor produse pe proprietatea personală. Chiar dacă incidentul se petrece în curte, mașina trebuie declarată pentru a putea fi reparată legal, iar circulația cu autovehiculul avariat este permisă doar cu documentele necesare.
Un capitol important a vizat violența în familie. S-a subliniat faptul că orice persoană poate face o plângere anonimă atunci când suspectează că cineva apropiat este victima abuzului, iar autoritățile pot interveni prin ordine de protecție și deschiderea de dosare penale.
În discuție a intrat și tema contractelor de muncă. Chiar dacă angajatul nu primește imediat un exemplar, contractul rămâne valabil dacă este înregistrat oficial. Totuși, este recomandat ca fiecare parte să dețină documentul semnat.
Un alt punct de interes a fost cel al împrumuturilor acordate cunoscuților. În lipsa unui document scris, recuperarea banilor este dificilă. Excepție fac sumele mici, care pot fi demonstrate cu martori, sau situațiile în care debitorul recunoaște datoria printr-un mesaj sau o înregistrare.
FOTO: PROTV