Gallery
Discuția din platou a clarificat contextul, felul în care s-a ajuns la schimbul de replici și ce anume l-a deranjat, dincolo de gestul în sine.
Tensiunea dintre cei doi s-a aprins într-un moment aparent banal, legat de mâncare și de împărțirea porțiilor după o zi de muncă. Valentin a explicat că, în percepția lui, Leopardu nu s-a implicat suficient într-o activitate necesară echipei, iar de aici a pornit ideea unei „lecții” de responsabilitate: dacă nu muncești, nu primești. Problema nu a fost doar decizia în sine, ci modul în care situația s-a rostogolit rapid într-o confruntare directă, în fața celorlalți.
Sportivul a recunoscut că a ales să rămână ferm pe principiul corectitudinii, chiar dacă asta a alimentat supărarea colegului. Dincolo de dispută, episodul a scos la iveală cât de repede se pot transforma alianțele de moment în distanțare, atunci când oboseala, foamea și presiunea competiției se adună.
Valentin Tănase: Și el tot timpul era: „Doamne, eu să fiu salahor? Eu mă trezesc dimineața…” N-a avut chef să muncească. Nu știu ce am făcut atunci la meciul ăla, dar n-a muncit și mi s-a părut corect să nu primească mâncare. Dar nici nu ne lăsa să-i dăm să mănânce. Și el s-a pus acolo să doarmă, nu a venit să mănânce. Cum a venit? Că n-a vrut el, dar de fapt nu i-a dat să mănânce. Și eu nu i-am păstrat nicio banană. El, într-adevăr, îmi păstrează, știi? Adică îmi păstra când eram eu plecat. Eu nu i-am păstrat, am zis să fiu corect, că așa am fost toată emisiunea, corect. Și vine Cristina repede și îi întinde jumătate de banană și spune: „Uite, mă, vezi că mi-a dat. Tu de ce nu îmi dai?” (...) Eu am vrut să-i dau o lecție, că trebuie să muncești ca să primești. (...) Nu muncești, nu mănânci. N-am vrut să mănânc, de aceea nici nu m-am așezat la masă, că mi se dădea porție de mâncare sau nu. Cum mi-ai păstrat și mie jumătatea mea? De unde? Puteai să zici: „Mă, nu, că eu mănânc după, că nu vreau să o mănânc acum”, și mi-o dădeai mie.
Ce m-a deranjat cel mai mult este că, după ce a țipat la mine… și eu sunt impulsiv, dar și el e impulsiv, chiar mai rău decât mine și foarte vocal… nu a venit să-și ceară iertare. Și eu am zis la testimoniale că până nu-și cere iertare nu o să vorbesc cu el. Oarecum a făcut-o, așa, cu chiu, cu vai, dar nu a fost în realitate cum trebuia.
VEZI VIDEO ATAȘAT
Valentin a punctat că nu a simțit că între ei s-au acumulat tensiuni în timp, ci că a fost un moment punctual, amplificat de impulsivitatea amândurora.Dovadă că, acum, după concurs, se înțeleg bine:
Valentin Tănase: Nu a fost nicio acumulare de tensiuni, doar că m-a deranjat atitudinea pe care a avut-o el, mai ales față de mine, dar și față de ceilalți. Nu e mai presus decât ceilalți. Dar, cu toate astea, are un suflet bun. Și îmi pare rău pentru cuvintele astea, Luci, pe care ți le-am dat. Într-adevăr, puteam să îți opresc banana, dar am vrut să dau și o lecție.





















