• PRO TV
  • 24 ianuarie, Ziua Unirii Principatelor. Ce evenimente au loc în această zi specială pentru români

24 ianuarie, Ziua Unirii Principatelor. Ce evenimente au loc în această zi specială pentru români

24 ianuarie, Ziua Unirii Principatelor. Ce evenimente au loc în această zi specială pentru români

La 24 ianuarie 2019 sărbătorim 160 de ani de la Unirea Principatelor Române. Iată ce evenimente sunt organizate în țară cu acest prilej!

24 ianuarie este zi liberă în toată țara, iar autoritățile locale au pregătit evenimente pentru a marca 160 de ani de la Unirea Principatelor Române (Unirea Mică). Iată calendarul evenimentelor!

IAȘI

Primăria Municipiului Iași organizează mai multe evenimente în principalele zone publice din oraș.

Piața Unirii

Ora 9.30 – Concert de muzică populară „Noi suntem români” – partea I;

Ora 10.30 – Manifestări oficiale:

– Te Deum: Mitropolia Moldovei și Bucovinei, Episcopia Romano-Catolică de Iași;

– Discursurile oficialităților locale și centrale;

– Depunerea de coroane de flori la Ansamblul statuar Alexandru Ioan Cuza;

– Parada militară;

– Intonarea „Horei Unirii”.

Ora 11.30 – Concert de muzică populară „Noi suntem români” – partea a II-a;

Elevii David Simion, Andrei Nicăi, Diana Crăcană, Maria Ionescu / Laura Lavric, Ștefan Pintilii, Claudia Martinică, Aurel Niamțu, Marinică Botea și Orchestra „Doina Carpaților”, Ionuț Fulea / Dansatorii Ansamblului „Mugurelul”, Ansamblul „Plăieșii” din Republica Moldova.

– Masa populară: ceai, vin fiert, plăcinte moldovenești.

Mănăstirea Trei Ierarhi

Ora 12.30 – Slujba și depunerea de coroane de flori la mormântul domnitorului Alexandru Ioan Cuza

Esplanada Costache Negri

Ora 14.00 – dezvelirea bustului poetului național georgian Besarion Gabashvili, în prezența ambasadorului Georgiei în România.

BUCUREȘTI

Primăria Municipiului București nu a anunțat până acum dacă organizează evenimente publice cu ocazia Zilei Principatelor Unite, însă creart – Centrul de Creație, Artă și Tradiție al municipiului București, are pregătit un eveniment dedicat zilei de 24 ianuarie.

Sediul creart, din Piața Alexandru Lavohari nr. 7 (Teatrelli), va găzdui de la ora 18.30 o dezbatere susținută de acad. prof. dr. Constantin Bălăceanu Stolnici și dr. Adrian Majuru, care vor aprofunda relația dintre trecut și prezent, pentru a putea aplica soluții situațiilor disfuncționale, pe care le trăim.

La ora 19.30, aici va avea loc un concert al ansamblului Imago Mundi

Conform organizatorilor, concertul Imago Mundi va ilustra unul dintre efectele Unirii Principatelor Române: libertatea de a trece (muzical și vizual) de la un peisaj (românesc) la altul, sub aceeași identitate culturală. Va fi prezentat un repertoriu special: compoziții și aranjamente contemporane inspirate din muzica tradițională a Munteniei, Olteniei și Moldovei – o selecție din proiectele recente ale ansamblului, „Isvor. George Enescu”, „Isvor. Constantin Brâncuși” și „100”. Concertul, cu durata de o oră, va fi comentat vizual prin proiecții video originale mixate în timp real.

Fondat în 2001 de Oana și Daniel Ivașcu, cu o bogată experiență acumulată de-a lungul celor peste 17 ani de existență, ansamblul Imago Mundi a fost primit cu entuziasm la Viena, Istanbul, Estoril, București, Berlin, Riga, Londra, New York, Belgrad, Budapesta sau Tunis.

TURDA

Autoritățile locale din Turda (județul Cluj) au pregătit manifestări artistice care se vor desfășura în Parcul Central, începând cu ora 16.00.

În intervalul 16.00 - 18.00 se va desfășura spectacolul folcloric susținut de ansamblurile ,,Țarina’’ și ,,Datina Turdeană’’, solistele Ioana Budae, Milena Bandits și Lorena Hideg. Un recital, din inima de român, va fi susținut de Marius Ciprian Pop împreună cu orchestra ”Ceterașii de la Cluj’’.   

Ora 18.00 – Imagine de epocă – actorii Teatrului ,,Aureliu Manea’’

Ora 18.10 – Hora Unirii

Ora 18.15 – Spectacol de artificii

Locuitorii orașului Turda vor avea acces la o masă tradițională unde se va servi fasole cu cârnați și ceai cald. În data de 24 ianuarie, patinoarul va avea intrarea liberă. 

                      

Gallery

Parteneri editoriali

Share

Videoclipuri cu știri

Citește și

Ultimele articole

Top citite

L-ai pierdut la TV

Articole știri

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni