• PRO TV
  • A CITY OF PLAY AND WONDER. Competiția arhitecților, ilustratorilor, fotografilor și pictorilor, la Romanian Creative Week

A CITY OF PLAY AND WONDER. Competiția arhitecților, ilustratorilor, fotografilor și pictorilor, la Romanian Creative Week

A CITY OF PLAY AND WONDER. Competiția arhitecților, ilustratorilor, fotografilor și pictorilor, la Romanian Creative Week

Romanian Creative Week (RCW), cel mai important eveniment dedicat industriilor creative românești, care va avea loc în capitala Moldovei în perioada 19-28 mai 2023, Uniunea Arhitecților din România, filiala Iași, împreună cu echipa Arch Forward anunță pentru ediția din acest an o serie de strategii, instalații și activări ale unui spațiu public periferic din oraș, sub numele de PLAYESCAPES: A CITY OF WONDER.

Echipa Arch Forward, își continuă, astfel, activitatea de intervenții la granița dintre arhitectură și activism social, începută la prima ediție a RCW, cea din 2021, prin proiectul Bahlui Visions. Ca parte a inițiativei PLAYESCAPES, organizatorii lansează un Call de ilustrație despre arhitectură, oraș și spațiu public.

Dacă ești arhitect, ilustrator, grafician, fotograf, pictor sau puțin din toate, ești invitat să împărtășești publicului viziunea ta asupra modului în care orașul poate scoate la suprafață ludicul și creativitatea din cotidian. Explorează viziuni din spectrul real, realizabil sau utopic, și creează propriul tău manifest pentru un Iași în care joaca nu e rezervată doar copiilor: A CITY OF PLAY AND WONDER.

Te poți exprima în orice mediu consideri (fotografie, colaj, mix-media, ilustrație digitală sau clasică etc.), doar ține cont că toate lucrările vor fi printate și expuse în cadrul unei instalații ce își dorește să promoveze arta ca o apariție uzuală în spațiul public, și nu doar în galerii și muzee.

Cele mai reușite trei ilustrații vor fi premiate cu 100 de euro fiecare și cu expunerea în cadrul PLAYESCAPES. Pe lângă ilustrațiile premiate, organizatorii anunță că, în limita spațiului expozițional, vor fi prezentate cât mai multe dintre lucrările primite din partea concurenților.

CALENDARUL COMPETIȚIEI

10.03 – 20.04.2023: Înscrierile se fac printr-un e-mail, cu subiectul „A CITY FULL OF WONDER AND PLAY”, trimis la [email protected], în care participanții trebuie să menționeze numele, o scurtă descriere a motivației și a conceptului și să atașeze lucrarea în format A2 portrait sau landscape, la o rezoluție de 300 dpi. Originalitatea, execuția și claritatea ideii exprimate, precum și sensul lucrării vor fi apreciate.

25.04.2023: Anunțarea ilustrațiilor premiate.

19.05.2023: Premierea câștigătorilor, odată cu evenimentul de deschidere a expoziției.

DESPRE ROMANIAN CREATIVE WEEK

Aflat la cea de-a treia ediţie, Romanian Creative Week este organizat de 

Federaţia Patronatelor din Industriile Creative (FEPIC), singura 

federaţie patronală reprezentativă la nivel naţional ce activează în 

sectorul Industriilor Creative din România. Înfiinţată la Iaşi, în 2011, 

FEPIC a organizat peste 50 de acţiuni de promovare naţională şi 

internaţională a industriilor creative româneşti.

Puteți urmări Romanian Creative Week și pe Facebook și Instagram.

Gallery

Parteneri editoriali

Share

Videoclipuri cu știri

Citește și

Ultimele articole

Top citite

L-ai pierdut la TV

Articole știri

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni