• PRO TV
  • Bilete la Festivalul George Enescu, vândute pe un site neautorizat. Aveți grijă, puteți rămâne fără bani!

Bilete la Festivalul George Enescu, vândute pe un site neautorizat. Aveți grijă, puteți rămâne fără bani!

Bilete la Festivalul George Enescu, vândute pe un site neautorizat. Aveți grijă, puteți rămâne fără bani!

Un site din afara României vinde bilete de acces la Festivalul „George Enescu” fără acceptul organizatorilor. Ce au anunțat reprezentații reputatului festival.

Festivalul „George Enescu” este cel mai apreciat festival de muzică clasică din Europa Centrală și de Est. Desfășurat în perioada 1-23 septembrie 2019, evenimentul este curtat intens și de terțe entități care vor să facă profit din activități neautorizate. Reprezentanții organizatorilor au anunțat prin intermediul unui comunicat de presă că un site înregistrat în afara României vinde bilete fără a avea acordul organizatorilor

„Am fost informați de faptul că bilete la concertele din cadrul Festivalului George Enescu, ediția 2019, sunt puse în vânzare pe un site care nu are nici o formulă de parteneriat cu Festivalul sau cu partenerii oficiali de ticketing, Eventim. Site-ul în cauză extrage în mod automat bilete (achiziționează prin programe automate) sau vinde bilete achiziționate de alți utilizatori. Vă rugăm să aveți în vedere că aceste achiziții nu sunt sigure întrucât comenzile sunt emise pe numele și identitățile celor care au achiziționat biletul la prima mână, iar cumpărătorul la mâna a doua practic nu are niciun control asupra achiziției și riscă să fie înșelat”, spun organizatorii.

FOTO: George Enescu Festival - Alex Damian

Potrivit acestora, compania responsabilă cu vânzarea biletelor în România poate returna banii pe biletele comandate pe site-ul oficial, în cazul în care cumpărătorii renunță la comandă. Însă, românii care achiziționează bilete din alte surse decât din rețeaua Eventim nu au nicio garanție că-și vor recupera vreodată banii.

Reprezentanții Eventim au declarat că s-au adresat administratorilor site-ului cu pricina să înceteze comercializarea biletelor în mod neautorizat, însă demersul lor s-a soldat cu un eșec.

Eventim a avansat solicitari pentru oprirea acestei activități, din păcate, în țara de origine a site-ului acest tip de vânzare este permis și activitatea nu poate fi oprită. Artexim înainteaza în acest moment o plângere la poliție”, spun aceștia.

Site-ul cu pricina este înregistrat în SUA și este autorizat peste Ocean pentru activitatea pe care o desfășoară, însă nu are acceptul organizatorilor de a pune în vânzare bilete pentru acest festival. Site-ul vinde bilete la mâna a doua, cumpărate din alte surse. Acestea pot fi persoanele care nu mai merg la anumite evenimente și, pentru a-și recupera banii pe tichete, le pun în vânzare pe alte platforme online. Site-ul cu pricina le cumpără și le repune în vânzare, de regulă la prețuri mai mari decât cele de la casele de bilete.

Reprezentanții site-ului spun că toate biletele lor sunt asigurate printr-o garanție pe care cumpărătorul o poate primi, însă organizatorii Festivalului „George Enescu” nu pot încuraja această activitate, întrucât ea se desfășoară în afara unui parteneriat legal.

„Obligația noastră este să protejăm clienții care doresc să achiziționeze bilete la festival. Ei trebuie să știe că prin partenerul autorizat sunt protejați de clauzele contractuale publicate și beneficiază de prețul oficial. Prin alți vânzători își asumă situațiile care pot decurge de aici: alte prețuri și alte forme de decontare în cazul în care se răzgândesc”, spune reprezentanții organizatorilor pentru PROTV.RO.

Biletele de acces la concertele și evenimentele din cadrul Festivalului „George Enescu” pot fi achiziționate doar din sursele oficiale: www.eventim.ro și magazinele partenere ale acesteia, dar și direct de pe site-ul festivalului, www.festivalenescu.ro

Gallery

Parteneri editoriali

Share

Videoclipuri cu știri

Citește și

Ultimele articole

Top citite

L-ai pierdut la TV

Articole știri

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni