Ce vedem pe scenele Festivalului Internațional George Enescu în data de joi, 5 septembrie 2019

Ce vedem pe scenele Festivalului Internațional George Enescu în data de joi, 5 septembrie 2019
Citeste mai mult despre: George Enescu, video,
Data: 05 Septembrie 2019
Ce vedem pe scenele Festivalului Internațional George Enescu în data de joi, 5 septembrie 2019

Joi, 5 septembrie, în cea de-a șasea zi a Festivalului Internațional George Enescu, melomanii se vor bucura de nu mai puțin de patru concerte-bijuterie. Va fi o zi de festival densă, cu oferte excepționale pentru toate gusturile. De la muzică contemporană de top, experimentată chiar sub bagheta dirijorală a compozitorului, la concertul unui ansamblu cameral cotat printre acela mai originale ale momentului, prezența unui star mondial al viorii și o reprezentație rară de operă barocă, cu o distribuție strălucitoare.     

 Primul concert are loc începând cu ora 15.00, la Sala Radio și marchează debutul seriei Muzica Secolului XXI. Concertul va fi susținut de Orchestra Filarmonicii „Transilvania” din Cluj. Soliste: Karla Haltenwanger la pian și Birgit Erz la vioară, ambele făcând parte din Trio Boulanger – unul dintre cele mai în vogă ansambluri mondiale camerale ale momentului.

 Concertul de la Sala Radio este un eveniment rar, în care cei dornici să descopere ce se mai compune în muzică în zilele noastre vor avea prilejul să asculte o serie de compoziții semnate de Lera Auerbach și dirijate de compozitoarea însăși.  

 Născută în 1973, într-un orășel rus din vecinătatea Siberiei, compozitoarea, dirijoarea și pianista ruso-americană Lera Auerbach este una dintre cele mai căutate și captivante voci creative de la ora actuală. ”M-am născut să fac asta, să lucrez în domeniul artei…”, mărturisește artista, al cărei stil inteligent și emoțional i-a permis să creeze contacte pline de sens cu o audiență foarte diversă din toată lumea. A evoluat pe cele mai apreciate scene internaționale, cum ar fi New York Lincoln Center, Kennedy Center din Washington DC., Teatrul Stanislavski din Moscova, Teatrul de Stat din Hamburg, Semperoper din Dresda și Musikverein Viena. 

De la ora 16.30, în seria Recitaluri și concerte camerale, pe scena Ateneului Român, evoluează Orchestra de Cameră Pelléas, sub bagheta dirijorului Benjamin Levy. La vioară, Tasmin Little.   

Orchestra de Cameră Pelléas și-a construit o faimă internațională prin prestațiile mereu la cele mai înalte cote de excelență și prin formula democratică și independentă prin care este gestionat de o comisie de muzicieni. Artiștii care fac parte din ansamblu evidențiază ori de câte ori au prilejul că marea lor motivație și energie vine din bucuria de a cânta. Ceea ce se vede și este transmis audienței, ori de câte ori sunt pe scenă. Un ansamblu îndreptat către noi descoperiri care readuce în atenția publică un repertoriu francez din secolele XIX și XX, adesea uitat.  

Programul concertului Orchestrei de Cameră Pelléas include: Sarabandă - de C. Debussy, Sonata a III-a pentru pian și vioară – de G. Enescu, Tzigane – de M. Ravel, Bourrée Fantasque – de E. Chabrier și Simfonia în Do – de G. Bizet.   

La Sala Mare a Palatului, de la ora 20.00, în seria Mari Orchestre ale Lumii, are loc al doilea concert susținut de Orchestra Simfonică a Radiodifuziunii din Berlin, dirijată de maestrul Vladimir Jurowski. Participă Corul Filarmonicii „George Enescu”, dirijat de Iosif Ion Prunner și Corul de Copii al Radiodifuziunii Române, dirijat de Răzvan Rădos. 

Programul cuprinde: Discorso pentru orchestră - de Georg Katzer, Concertul în re major pentru vioară și orchestră op. 77 – de J. Brahms și Simfonia a III-a în do major op. 21 – de G. Enescu.  

Solista serii și invitat-star al Festivalului, la vioară: Julia Fischer - una dintre violonistele de top ale lumii. Artistă versatilă, cunoscută și pentru talentul ei extraordinar de pianist de concert, muziciană de cameră și profesoară de vioară, Julia și-a început studiile muzicale la o vârstă foarte fragedă. Premiul întâi câștigat la ediția din 1995 a Concursului Internațional Yehudi Menuhin a propulsat-o în fruntea topurilor internaționale, iar de atunci a cântat alături de orchestre și dirijori de talie mondială.

A susținut turnee în Asia, cu London Philharmonic Orchestra și Vladimir Jurowski și cu Dresden Philharmonic și Michael Sanderling. Printre reperele stagiunii anterioare se numără seria de concerte cu Bayerisches Staatsorchester, cu Kirill Petrenko la pupitru, pe scena Elbphilharmonie din Hamburg, spectacolele de la Carnegie Hall New York și o rezidență cu Orchestra Simfonică Viena și Philippe Jordan.

Julia Fischer a lansat numeroase înregistrări foarte bine primite de critici, mai întâi la casa de discuri Pentatone și apoi la Decca. Revoluționând piața muzicii clasice, și-a lansat propria platformă muzicală, JF CLUB, care oferă înregistrări audio și video exclusive și prezentări ale noilor sale înregistrări. Julia Fischer deține mai multe premii, inclusiv Crucea Federală de Merit, Premiul Gramophone și Premiul German pentru Cultură. Cântă pe viori realizate de Giovanni Battista Guadagnini (1742) și Phillipp Augustin (2018). 

Cea de-a șasea zi a Festivalului Internațional George Enescu se încheie cu un concert excepțional la Ateneul Român, de la ora 22.30, din seria Concertele de la miezul nopții. 

Maestrul Fabio Biondi și ansamblul Europa Galante revin pe scena Festivalului George Enescu cu o operă de Händel văzută rar în sălile de spectacol: Silla - povestea dictatorului roman Lucio Cornelio Silla, o dramă muzicală în trei acte. Criticii vorbesc la superlativ despre abordarea propusă de Biondi - ”o înlănțuire de hituri, dense și cuceritoare”. Iar, dacă ne uităm la distribuție, e de înțeles că acest concert este un regal: mezzosoprana Vivica Genaux (Lepido), contralto Sonia Prina (Silla), soprana Roberta Invernizzi (Flavia), mezzosoprana Silvia Beltrami (Claudio), soprana Sunhae Im (Metella), soprana Francesca Lombardi Mazzulli (Celia), bas Nicolò Donini (Zeul).

Vezi: Profil celebratate -Tom Hardy

FULLSCREEN
Ce vedem pe scenele Festivalului Internațional George Enescu în data de joi, 5 septembrie 2019
  • /



Vezi episoade in intregime pe
STIRILEPROTV.RO
Mai mult pe STIRILEPROTV.RO