Cine este femeia care a însoțit-o pe Regina Elisabeta a II-a la funeraliile soțului ei

Cine este femeia care a însoțit-o pe Regina Elisabeta a II-a la funeraliile soțului ei
Autor: Alina Popa
Data publicarii: 18 Aprilie 2021
Data actualizare: 18 Aprilie 2021
Sâmbătă, 17 aprilie, Regina a părăsit castelul Windsor, într-un Bentley negru, pentru a asista la funeralii. Ea nu a fost însoțită de niciunul dintre membrii familiei regale.   

Prințul Philip a fost înmormântat în cadrul unei ceremonii restrânse, la care au participat doar 30 de membri ai familiei regale britanice. 

Regina a ajuns la capela St. George alături de una dintre doamnele ei de încredere: Lady Susan Hussey (81 de ani), cea care o slujește pe Elisabeta a II-a de peste șase decenii. Britanica a fost angajată la curtea regală imediat după nașterea prințului Andrew, iar la început s-a ocupat de corespondența reginei, potrivid Standard.co.uk.


Baroneasa Hussey din North Bradley, cum mai este cunoscută, i-a stat alături Reginei Elisabeta în ultimii 61 de ani. Alături i-a fost și în mașina care a dus-o pe Regina Elisabeta la capela St. George. La slujba de înmormântare, Lady Susan Hussey nu a stat alături de membrii familiei regale, dar s-a aflat în apropiere, pregătită să-i ofere ajutor Reginei în caz că aceasta l-ar fi cerut. 

Prințul Philip s-a stins din viață, în 9 aprilie, la 99 de ani, la Castelul Windsor. El fusese externat din spital, acolo unde a fost internat pentru tratarea unei infecții, dar și din cauza problemelor cardiace. În iunie, soțul Reginei Elisabeta a II-a ar fi împlinit 100 de ani. În noiembrie, anul trecut, cei doi au aniversat 73 de ani de căsnicie.

Fotografii: Getty Images

Pe VOYO.RO poți urmări emisiunile preferate cu 24 de ore în avans. Vezi și noua ofertă de filme și seriale, doar pe voyo.ro!


Vezi și VIDEO: Întrebarea Mesei Rotunde cu Vlad Voiculescu: "Ministerul Sănătății e în colaps"





VIDEO PROTVPLUS.RO
STIRILEPROTV.RO
Mai mult pe STIRILEPROTV.RO
Modifică setările cookies