David Guetta, spectacol pe scena UNTOLD 2021. „Sunteți incredibili și sunt extrem de fericit”

David Guetta, spectacol pe scena UNTOLD 2021. bdquo;Sunteți incredibili și sunt extrem de fericit
UNTOLD 2021: Ziua a treia. FOTO: UNTOLD
Autor: Dan L. Brumar
Data publicarii: 12 Septembrie 2021
Data actualizare: 12 Septembrie 2021
Cea de-a treia zi a festivalului UNTOLD 2021 a umplut stadionul Cluj Arena, dar si celelalte 6 scene din festival. Zeci de mii de fani au venit să-l vadă pe DJ-ul numărul 1 al lumii, David Guetta. Francezul și-a uimit fanii, veniți din peste 100 de țări ale lumii cu un show incredibil.

Trăiesc fiecare secundă și fiecare minut petrecut cu voi aici. Sunteți incredibili și sunt extrem de fericit”, a dezvăluit David Guetta în a treia zi de UNTOLD 2021.

Legendarul DJ a urcat pe scena principală a festivalului și a oferit un spectacol plin de emoție. Muzicianul a dezvăluit ce a însemnat pentru el întoarcerea pe marile scene.

În acești doi ani fără evenimente, idea de a sta acasă a fost înfricoșătoare la început, dar ulterior s-a dovedit a fi una minunată. Mi-am permis să petrec timp alături de familie. Revenirea a fost destul de dificilă, a fost greu să mă acomodez. M-am întrebat: cum am făcut asta timp de 20 de ani? Dar ceea ce se întamplă în momentul în care urci pe scenă, emoțiile tale și ale fanilor, sunt sentimente incredibile. 

Asta am experimentat la UNTOLD, am trăit fiecare secundă, m-am bucurat de fiecare minut. Le mulțumesc tuturor pentru că au fost parte din călatoria mea”, a declarat David Guetta. 

Vezi și VIDEO: A treia noapte de UNTOLD


Experiența UNTOLD a însemnat reunirea familiei din toate punctele de vedere pentru DJ-ul belgian Lost Frequencies, care a ajuns la Cluj-Napoca însoțit de părinții săi. Acesta a declarat că și-a dorit să-și aducă mama la festivalul pe care-l iubește. 

75.000 de oameni în a treia zi a festivalului UNTOLD 2021

Un alt moment în premieră pentru Lost Frequencies s-a petrecut în cursul zilei de ieri, când a facut probele de sunet. Ultimul single al producătorului belgian, intitulat „Where Are You Now” a fost realizat în colaborare, de la distanță, cu artistul britanic Calum Scott (foto).

În cea de-a treia zi a festivalului UNTOLD, cei doi s-au întâlnit pentru prima dată, față în față. Calum Scott a fost una dintre surprizele pregătite de Lost Frequencies pentru fanii festivalului. 

Belgianul s-a bucurat de magia UNTOLD, încă din prima zi a festivalului, când a urcat pe scena Alchemy alături de Netsky, pentru o noua versiune remix a piesei „Here With Me”, o alta premieră care a entuziasmat fanii.

Faimoasa trupă The Script a oferit fanilor un festival de emoții, de la lacrimi, până la zâmbete și râs, piesele lor fiind cântate la unison de cei care au venit să îi vadă. Unul dintre momentele preferate ale fanilor a fost acela când solistul trupei, Danny O’Donoghue, a luat telefonul unei participante din public și i-a sunat fostul iubit în timp ce interpreta piesa „Nothing”.

A trecut prea mult timp de când nu am mai fost în fața unui public atât de mare și frumos. Pentru noi, este prima în ultimii doi ani, când avem o astfel de ocazie și vă mulțumim! Cu siguranță ne vom revedea, aici, pe scena UNTOLD”, le-a solistul trupei The Script, fanilor.

Alături de acești artiști mult așteptați de public, pe scena principală a UNTOLD au mai urcat AZTEK, Subcarpați, TCHAMI, Danny Avila.

Artiștii de la scenele Galaxy și Alchemy au făcut senzație

DJ-ul Raresh, Paul Kalkbrenner,și Rhadoo au urcat sâmbătă pe scena GALAXY în a doua zi de festival. La ALCHEMY, artiști români și internaționali precum DJ Snow & MC Agent, NANE, Macanache, Paraziții, Cabral Ibacka- Faibo X, Camo & Krooked sau DChase & Status DJ Set au făcut un show spectaculos. Pe toate celelalte scene au concertat alți peste X de artiști.  

Măsuri de siguranță anti-Covid

Sâmbătă, 11 septembrie,  din toate cele peste 7.470 de persoane testate la cele 28 de centre medicale din întreaga țară, acreditate UNTOLD, doar 10 persoane au fost depistate pozitiv cu virusul COVID-19. Toate cele 10 persoane depistate pozitiv în centrele medicale nu s-au mai deplasat spre zona festivalului și au urmat protocolul medical prestabilit de autorități. Abonamentele sau biletele lor au fost anulate pentru ediția din acest an urmând a primi vouchere valorice sau bilet de 1 zi pentru ediția din 2022 a festivalului UNTOLD. 

Accesul la festival se face exclusiv în baza Certificatului Digital UE COVID-19 sau a testării rapide în centrele medicale acreditate UNTOLD. În plus, ca o extra măsură de siguranță și minorii de peste 7 ani se supun aceluiași triaj epidemiologic. 

După primele zile de festival a reieșit faptul că 75% dintre fanii prezenți la ediția din acest an sunt vaccinați. Media înregistrată la UNTOLD este una impresionantă fiind aproape de trei ori mai mare față de media imunizării la nivel național. Acest lucru vine să confirme faptul că festivalul UNTOLD din acest an reprezintă cel mai sigur loc public din România, dar și faptul că festivalul este un stimulent bun pentru cei care se vaccinează.

Fotografii: UNTOLD




VIDEO PROTVPLUS.RO
STIRILEPROTV.RO
Mai mult pe STIRILEPROTV.RO
Modifică setările cookies