DJ Hugo, de la Românii au talent, pe scena SAGA Festival

DJ Hugo, de la Românii au talent, pe scena SAGA Festival
Citeste mai mult despre: DJ Hugo, Romanii au talent, saga festival,
Data publicarii: 23 Mai 2022
Data actualizare: 23 Mai 2022
DJ Hugo, semifinalist al show-ului Românii au talent și nominalizat la premiul de originalitate, va urca pe una dintre scenele SAGA Festival la începutul verii. 

Impresionați de talentul lui incredibil și de capacitatea de a face spectacol, organizatorii festivalului l-au invitat să facă parte din line-up-ul celei de-a doua ediții SAGA, care va avea loc în perioada 3-5 iunie, la Arena Națională din București. 

"Părinții mi-au spus că au o veste bună, m-au sfătuit să mă așez pe pat și în momentul în care mi-au spus că voi mixa la SAGA Festival, m-am bucurat enorm că visul mi s-a împlinit acum. Vestea, pe care am primit-o cu brațele deschise, este un lucru extraordinar, mai ales că mi se întâmplă la o vârstă fragedă. Îmi doresc să le ofer fanilor festivalului un show spectaculos, să danseze și să se simtă minunat, să le transmit din energia mea. M-am pregătit în tot acest timp pentru un festival, deși nu știam când mi se va oferi această ocazie. Setul cu care o să vin la SAGA mă reprezintă”, a spus DJ Hugo.

DJ Hugo poate fi votat pentru câștigarea premiului de originalitate la Românii au talent, în finala de pe 27 mai, iar peste o săptămână, tânărul DJ va putea fi văzut și ascultat la SAGA Festival, unde le va aduce festivalierilor un mix vibrant.

Biletele pentru primul festival al verii, SAGA, pot fi cumpărate de aici

Afrojack, Black Coffee, Deadmau5, DJ Snake, Elderbrook, Fedde Le Grand, Fisher, Marshmello, Meduza, Ofenbach, Purple Disco Machine, R3HAB, Salvatore Ganacci, Sickick, Tiesto, Timmy Trumet și mulți alți artiști internaționali și locali vor veni la București în primul weekend din iunie.




VIDEO PROTVPLUS.RO
STIRILEPROTV.RO
Mai mult pe STIRILEPROTV.RO
Modifică setările cookies