• PRO TV
  • Franța și Germania s-ar pregăti pentru blackout! Ce a spus Emmanuel Macron

Franța și Germania s-ar pregăti pentru blackout! Ce a spus Emmanuel Macron

Franța și Germania s-ar pregăti pentru blackout! Ce a spus Emmanuel Macron

De câteva luni, în Europa s-a vorbit foarte mult despre un blackout care ar putea veni în această iarnă, iar primul lider important care a făcut declarații recent pe această temă este Emmanuel Macron.

Potrivit președintelui francez, lumea nu ar trebui să se panicheze, chiar dacă vor exista mai multe pene de curent în urmtătoarele luni.

„În primul rând, să fim clari: fără panică! Este legitim ca guvernul să se pregătească pentru cazurile extreme, care ar însemna tăierea energiei electrice timp de câteva ore pe zi, dacă nu avem suficientă energie”, a spus Emmanuel Macron.

Și Banca Centrală Germană pare că se pregătește de un blackout, pentru că a anunțat că a păstrat în rezervă miliarde de euro, în cazul în care populația va face cereri foarte mari de numerar.

„Trebuie să presupunem că vor fi pene de curent în timpul iernii. Prin asta mă refer la o întrerupere regională și temporară a alimentării cu energie. Riscul acestui lucru crește din ianuarie și februarie, așa că presupunem că, de atunci încolo, vor exista întreruperi de alimentare cu energie electrică, pentru o anumită perioadă de timp”, a spus și Ralph Tiesler, șeful Oficiului Federal pentru Protecție Civilă și Asistență în caz de Dezastre din Germania.

În luna octombrie, și oficialii din Marea Britanie vorbeau despre un posibil blackout în mai multe regiuni din țară, unde alimentarea cu energie electrică ar putea fi întreruptă timp de trei ore pe zi, în diferite perioade din lună, după cum au notat cei de la BBC și de la The Guardian.

În același timp, Virgil Popescu, ministrul Energiei din țara noastră, a afirmat că în România nu există riscul unui blackout, astfel că populația nu ar trebui să se panicheze.

„Nu există riscul unui blackout în România. Asta am afirmat-o tot timpul. Faptul că a fost blackout în Moldova nu are nicio legătură cu România. nu uitaţi că au fost bombardamente în Ucraina, s-a deconectat Ucraina de Moldova. Automat s-au deconectat de România. I-am reconectat. Nu există riscul unui blackout. Desigur, la nivelul ministerului avem toate scenariile. Toate rafinăriile vor procesa țiței care nu provine din Rusia, România a devenit independentă de țițeiul rusesc. Plafonarea prețului la gaze propusă în prezent este o invitație la creștere și lucrăm la o formulă de calcul care ține cont de bursele internaționale”, a spus Virgil Popescu.

Vezi și: Pericolul ascuns din apa potabilă

Gallery

Parteneri editoriali

Share

Videoclipuri cu știri

Citește și

Ultimele articole

Top citite

L-ai pierdut la TV

Articole știri

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni