India și drama coronavirusului: neajunsurile din spitale și sute de mii de de oameni rămași fară loc de muncă

India și drama coronavirusului: neajunsurile din spitale și sute de mii de de oameni rămași fară loc de muncă
Citeste mai mult despre: coronavirus, India,
Autor: Doina Goanta
Data: 02 Aprilie 2020
Cu o populație de 1.3 miliarde de oameni, India încearcă să ia din timp masuri împotrivă răspândirii coronavirusului, însă haosul pare că a pus stăpânire pe țară. 

Pe internet curcula imagini cu polițiști care îi bat cu bastoane pe indienii care încalcă regulile de carantină, dar și cu zeci de mii de oameni ramași fară muncă, în șiruri interminabile, care încearcă să se întoarcă în satele lor de origine, în speranța că vor găsi adăpost și mâncare. Mai mult, situația din spitalele indiene este îngrijorătoare: din cauza lipsei de echipament, medicii indieni sunt nevoiți să folosească drept protecție pelerine de ploaie și caști de motocicletă.

Vezi si: Cele două scenarii în lupta cu coronavirus. Experții Harvard spun care e cea mai bună metodă de a aborda epidemia 

Imagini cutremurătoare din India au apărut în ultimele zile pe internet. În condițiile în care în India a fost decretată o carantina de 21 de zile, sute de mii de oameni s-au trezit fară loc de muncă. Și astfel a început marea migrație: umăr la umăr, oamenii au plecat, pe jos, sute de kilometri către satele de origine, pentru că lipsa locului de muncă i-a lăsat fară venituri,  acoperiș deaspra capului și mâncare. Potrivit unor date oficiale, 90% din indieni lucrează “la negru” și nu au acces la pensii, concedii medicale, concedii plătite sau orice fel de asigurare. Guvernul indian promite însă ajutor financiar celor afectați.

Deși distanțarea socială este obligatorie în timpul pandemiei de coronavirus, indienii rămași fară locuri de muncă și adăpost s-au înghesuit în fața unui centru social pentru a primi mâncare gratis.

Medicii indieni, “echipați” cu pelerine de ploaie și caști de motociclete în lupta împotriva coronavirusului

Penuria de echipamente medicale de protecţie din India îi obligă pe unii medici să folosească pelerine de ploaie şi căşti de motocicletă în lupta contra coronavirusului, evidenţiind starea precară a sistemului public de sănătate înainte de preconizata creştere a numărului de cazuri de COVID-19 din această ţară, scrie Agerpres, citând agenția germana Reuters.

Guvernul premierului Narendra Modi a anunţat luni că India încerca să procure cantităţi mari de echipamente individuale de protecţie (PPE), produse în ţară dar şi în Coreea de Sud şi China, pentru a compensa acest deficit.

Însă, unii medici aflaţi în prima linie a luptei contra noului coronavirus, care a infectat până în prezent 1.251 de persoane din India şi a ucis 32, au declarat Reuters că din cauza lipsei de echipamente corespunzătoare se tem că ar putea deveni purtători ai virusului.

Conform unei estimări, peste 100.000 de persoane s-ar putea infecta până la jumătatea lunii mai, punând presiune asupra medicilor insuficienţi şi a sistemului sanitar subfinanţat al Indiei.

În oraşul estic Kolkata, medicii rezidenţi din principala instituţie de tratament pentru coronavirus - Spitalul de Boli Infecţioase Beleghata - au primit săptămâna trecută pelerine de ploaie din plastic pentru a examina pacienţîi, potrivit mărturiilor a doi medici şi a fotografiilor analizate de Reuters. "Nu vom lucra cu preţul vieţîi noastre", a spus unul dintre medicii care au refuzat să îşi dezvăluie numele de teama represaliilor din partea autorităţilor.

Managerul spitalului, doctor Asis Manna, a refuzat să comenteze pe marginea acestui subiect, notează Reuters.

În statul nordic Haryana, din apropiere de New Delhi, doctor Sandeep Garg de la Spitalul ESI a declarat că a folosit o cască de motocicletă pentru că nu avea mască N95, care oferă o protecţie semnificativă contra virusului. "Mi-am pus o cască - cu o vizieră în faţă, aşa că îmi acoperă faţa - care adaugă un strat suplimentar peste masca chirurgicală", a spus Garg.

Situaţia grea a medicilor în timpul pandemiei a scos în evidenţă sistemul public de sănătate public ruinat şi supraîncărcat, care a fost timp de mulţi ani privat de fonduri şi o revizuire generală, notează Reuters. India cheltuieşte aproximativ 1,3% din PIB pentru sistemul public de sănătate, printre cele mai scăzute procente din lume.

"Trăim cu speranţă, nu ne putem salva dacă ne bazăm pe sistemul medical", a declarat un oficial din cadrul guvernului federal din New Delhi, care a refuzat să îşi dezvăluie numele în contextul situaţiei sensibile.

Într-un spital de stat din oraşul Rohtak din Haryana, mai mulţi medici rezidenţi au refuzat să trateze pacienţi dacă nu primesc echipamente de protecţie adecvate. De asemenea, ei au înfiinţat un fond COVID-19 informal, la care fiecare medic a contribuit cu 1.000 de rupii (13,27 dolari americani) pentru achiziţia măştilor şi a altor echipamente de protecţie, după cum a declarat unul dintre medicil. "Toată lumea e speriată", a spus medicul. "Nimeni nu vrea să lucreze fără protecţie", a adăugat el.

Sursa foto: GETTY IMAGES

FULLSCREEN
India și drama coronavirusului: neajunsurile din spitale și sute de mii de de oameni rămași fară loc de muncă
  • /



Românii talentați stau pe

VIDEO PROTVPLUS.RO


STIRILEPROTV.RO
Mai mult pe STIRILEPROTV.RO