• PRO TV
  • Interviu cu Tujamo, unul dintre marii artiști care vor urca pe scena Neversea 2022

Interviu cu Tujamo, unul dintre marii artiști care vor urca pe scena Neversea 2022

Interviu cu Tujamo, unul dintre marii artiști care vor urca pe scena Neversea 2022

Tujamo este un DJ și producător energic și talentat, care iubește România și publicul de aici. Îi place să iasă din zona de confort și să vină cu stiluri muzicale noi din sfera muzicii electronice. În ultimii ani a lansat multe piese noi, iar fanii Neversea și UNTOLD vor auzi în această vară alte cântece noi de la el. 

Tujamo păstrează permanent legătura cu fanii români care îi scriu pe rețelele sociale, iar el le răspunde cu drag. Află mai multe dintr-un interviu special cu Tujamo. 

Îți mulțumim pentru acest interviu. Felicitări pentru “Click”, sună ca o piesă de festival. Cum e anul 2022 pentru tine până în acest moment?

"Să fiu sincer, a început foarte bine! Pandemia de Covid a încetinit ritmul, dar acum festivalurile revin, am și ajuns la câteva dintre ele. E un lucru extraordinar, am așteptat timp de doi ani, iar acum, să fiu din nou pe scenă, e minunat". 
 

Suntem tare fericiți pentru faptul că revii în România. Pentru noi va fi ca o porție dublă de energie marca Tujamo: în luna iulie la festivalul Neversea, iar în luna august la UNTOLD. Cum e pentru tine?

"Sunt tare fericit de fiecare dată când revin în România, dar în ultimii ani am crezut că e posibil să ajung doar la UNTOLD sau Neversea, nu la amândouă. Dar de data asta, organizatorii m-au întrebat: ,,Hey, vrei ca anul acesta să vii la ambele festivaluri UNTOLD și Neversea?Am răspuns imediat: ,,Sigur, să facem asta!”

Am fost super fericit și sunt nerăbdător pentru că după un show live în România, spre exemplu la UNTOLD, ești pe scenă, intră ultima piesă din set și-ți spui: “Ok, acum trebuie să treacă încă un an până te întorci!”. Anul acesta o să fie diferit, sunt câteva săptămâni între cele două festivaluri. Sunt fericit, închei ambele festivaluri, e o nebunie!"

 

Anul trecut au fost nouă sau chiar zece piese noi incluse în DJ set-ul tău de la festivalul UNTOLD. Și a fost incredibil. Pentru acest an lucrezi deja la producții noi?

"Da! Am foarte multe piese în lucru, nu știu câte vor fi incluse in set, lucrez încă la asta. Voi face în așa fel încât să includ cât mai multe posibil. Pentru mine e și un mod de a testa muzica nouă. Iar când cei care ascultă se distrează e clar, voi folosi acea piesă în set-urile mele și o voi lansa oficial." 

 

Pare că muzică a fost marea ta pasiune dintotdeauna. Cum a început totul?

"E o poveste diferită. Nu fac parte din acea categorie de artiști, producători care au studiat un instrument, cum ar fi pianul, timp de 20 de ani. Sunt doar un tip care adoră să facă muzică. Am fost genul acela care a stat în fața unui computer, cu dorința de a genera un beat și din fericire, într-o zi, am reușit să fac o piesă. A fost un proces lent și de durată. Acum mulți ani în urmă, îmi amintesc că am descărcat un soft, Frutty Loops, un program de făcut muzică, așa a început totul. Sunt un norocos pentru că am ajuns aici! Nu există o rețetă, nu pot să spun: ,,Fă asta și vei ajunge, în cele din urmă, să pui muzică la UNTOLD sau la festivalul Neversea.” Pur și simplu mie mi s-a întâmplat, a fost o nebunie!"

 

Care sunt lucrurile care te fac să fii optimist în legătură cu viitorul muzicii electronice?

"Ca să fiu sincer, sunt fericit pentru că nu e vorba de un singur gen, nu vorbim doar de o singură direcție, nu doar EDM. Îmi place că lumea încearcă și altceva; house, tech house, disco. Până acum câțiva ani, prin 2016 – 2017 muzică era agresivă. De la un punct încolo a început să mă plictisească pentru că fiecare piesă suna la fel! Acum e vorba de o altă dinamică, e câte puțin din fiecare stil. Pentru mine ca artist este extrem de important pentru că îmi permite să experimentez, să încerc lucruri noi. Nu-mi doresc să ofer acel ,,sound marca Tujamo” la nesfârșit. M-aș plictisi și eu și sigur i-aș plictisi și pe cei care mă ascultă. Așa că explorez zone noi, mă întreb de fiecare dată: Ce aș mai putea face?

Sigur, e posibil ca uneori să eșuezi, poate oamenilor nu le place, dar sunt și momente în care reușești să vii cu ceva extraordinar. E un lucru care-mi place". 

 

Credem că muzica s-a schimbat în ultimii doi ani, vorbim de un sound organic. Care e părerea ta? Crezi că putem vorbi de un nou trend în muzica electronică?

"Da, sound-ul e organic. Nu cred însă că poate fi vorba de un nou trend, cred mai degrabă că muzica se întorce la rădăcinile genului house, iar house-ul nu e un stil agresiv, dimpotrivă. Sigur am avut acea perioadă, era EDM, care a dominat în ultimii ani, dar acum ne întoarcem la bazele stilului house. E un lucru care-mi place, dar ce mă entuziasmează cu adevărat e faptul că această revenire la muzica house îmi permite să fiu confortabil când pun muzică într-un club cu 300 de persoane, dar și la marile festivaluri folosind cam aceleași piese

Sunt undeva la mijloc, am câte puțin din fiecare; puțin din ceea ce înseamnă sound-ul de mainstage și puțin din ceea ce inseamnă sound-ul de club, care e ceva mai intim. Îmi plac amândouă și sunt fericit de această direcție în muzică pentru că acel sound EDM agresiv era foarte plictistor, iar acum cu această noua abordare, cu acest sound natural, e grozav". 

Suntem curioși, cum e Tujamo în viața de zi cu zi?

"Vrei să auzi adevărul? Această încăpere în care mă aflu acum, e o cameră micuță, e studioul meu iar dacă fac câtiva pași, dincolo de acea ușă, sunt în casă. Bucătăria e la 10 metri mai încolo. Mă trezesc în fiecare dimineață, mănânc ceva după care stau în studio până obosesc și merg la culcare. Acesta e programul meu, aproape zilnic. Îmi place mult să-mi petrec timpul în studio, e camera mea preferată. Aici reușesc să fiu creativ, nu simt că muncesc. Sunt zile în care-mi spun că nu am chef să lucrez, că e momentul să fac și altceva, dar la final tot aici ajung".

 

Există o poveste în spatele numelui tău de scenă? Tujamo are o semnificație aparte?

"Da, chiar există o poveste, foarte puțini o știu. Cred că acum 12 sau poate 13 ani produceam muzică împreună cu cel mai bun prieten al meu, care încă este cel mai bun prieten. Ne gândeam la acea vreme să încercăm să fim un duo și am început să căutam un nume. Prenumele meu e Matthias, numele prietenul meu este Joschka. Aveam “Ma” și “Jo” și era nevoie să le combinăm. Am găsit și elementul de legătură, “two” (doi), era vorba despre noi doi. Am combinat J,A,M,O și am găsit numele – TUJAMO. 

După un an el a decis să se îndrepte spre zona muzicii techno, eu mi-am continuat traseul, dar lui încă-i place povestea, e încă parte din ea". 

 

Care este numele pe care l-ai da acestui capitol din viața ta de acum?

"Dacă ar fi să mă rezum la un lucru aș spune poate, ceva mai multă bucurie?! Simt că acum am început să mă bucur de ceea ce trăiesc, am început să apreciez lucrurile simple din viața mea. În ultimii 10 ani, înainte de COVID, eram în mod constant ca într-un carusel și nu realizam ceea ce se întâmplă în jurul meu, nu era nicio zi fără stres. Era doar stres, întreaga zi, în fiecare zi. Zburam peste tot, azi aici, mâine acolo, produceam muzică, nu exista nicio pauză. 

Această ,,pauză” din ultimii doi ani a fost grea, dar pe de altă parte mi-a arătat ce e cu adevărat important în viață: să te bucuri ceva mai mult de moment, să te oprești din când în când, să iei o pauză. A fost o perioadă care ne-a ajutat să descoperim ce viață frumoasă avem. Înainte de pandemie erau momente când uitam aceste lucruri. Mă plângeam tot timpul: ,,Totul e atât de rău, e atât de mult stres, nu reușesc să dorm!” Am uitat însă că am o viată perfectă!

Sunt fericit pentru că am înțeles asta, acum mă trezesc în fiecare dimineață cu zâmbetul pe buze. Îmi spun: ,,Ok, ești la un birou acum, poate e o muncă plictisitoare, dar ce norocos ești pentru că poți face ceea ce îți dorești, pentru că ai șansa de a ajunge săptămânal la cele mai mare festivaluri din lume, ai ocazia de a calători în diferite țări.”

Probabil nu aș fi ajuns în România dacă nu erau UNTOLD sau Neversea, spre exemplu. Sunt fericit pentru că pot să-mi fac prieteni peste tot în lume, să descopăr oameni minunați. E un sentiment plăcut când realizezi că aceste lucruri se întâmplă. Așa aș descrie acest capitol al vieții mele". 

 

Numește cinci piese care înseamnă ceva pentru tine:

"Don’t You Worry Child – Swedish House Mafia, Avicii – Wake Me Up, Dreamer - Axwell Λ Ingrosso, ador piesa asta, Sweet Dreams de la Eurythmics pentru că are ceva special și Love Is Gone de la David Guetta. Îmi amintesc de momentul în care am auzit pentru prima dată pianul, am senzația de piele de găina și acum. Se vede asta?"

 

Ai un mesaj pentru fanii din România?

"De fiecare dată când am ocazia spun acest lucru: mulțumesc pentru susținerea constantă. Uneori când ajungi într-o țară pentru a pune muzică la un festival, timp de două sau chiar trei zile primești o tonă de mesaje, oamenii îți mulțumesc. 

România e diferită. Chiar dacă e luna decembrie, ianuarie, iar până la festival mai e foarte mult timp, oamenii de aici sunt super entuziasmați. Primesc în mod constant mesaje sau comentarii de la ei. Simt că am parte de o dragoste constantă pe tot parcursul anului. E un lucru pentru care sunt recunoscător și pentru că am această oportunitate, vreau să le mulțumesc pentru asta și pentru că sunt cel mai grozav public din lume.

Și e adevărat! Am văzut atât de mulți oameni, cred că am ajuns în toate țările lumii, dar publicul din România e ... trăsnet, atât am de spus!"

Vezi mai multe în materialul video de mai jos

Gallery

Parteneri editoriali

Share

Videoclipuri cu știri

Citește și

Ultimele articole

Top citite

L-ai pierdut la TV

Articole știri

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni