• PRO TV
  • Italia a impus obligativitatea vaccinării în cazul persoanelor de peste 50 de ani

Italia a impus obligativitatea vaccinării în cazul persoanelor de peste 50 de ani

Italia a impus obligativitatea vaccinării în cazul persoanelor de peste 50 de ani

Presa internațională transmite că autoritățile au luat această decizie în contextul creșterilor numarului de cazuri, dar și având în vedere trecutul greu al Italiei în timpul acestei pandemii.

„Dorim să încetinim curba contaminărilor şi să îi facem pe italienii care nu au fost încă vaccinaţi să apeleze la asta. Intervenim în special la grupele de vârstă care au cel mai mare risc de internare pentru a reduce presiunea asupra spitalelor şi pentru a salva vieţi”, a transmis premierul Mario Draghi în cadrul şedinţei de guvern în care a fost adoptată această măsură.
 
Decretul impune obligaţia de vaccinare pentru persoanele peste 50 de ani care nu lucrează şi deţinerea unui certificat de vaccinare pentru toţi cei peste 50 de ani care lucrează, atât în sectorul public, cât şi în cel privat. Certificatul de vaccinare se obţine în Italia numai după o schemă completă de vaccinare sau după vindecarea de COVID-19.



Potrivit Institutului naţional de Statistică, Istat, Italia are 59 de milioane de locuitori. 

Vezi și video:

Gallery

Parteneri editoriali

Share

Videoclipuri cu știri

Citește și

Ultimele articole

Top citite

L-ai pierdut la TV

Articole știri

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni