La ce trebuie să fie atenți cei vaccinați cu AstraZeneca? Un specialist explică ce sunt cheagurile de sânge

La ce trebuie să fie atenți cei vaccinați cu AstraZeneca? Un specialist explică ce sunt cheagurile de sânge
Data publicarii: 08 Aprilie 2021
Data actualizare: 08 Aprilie 2021
După ce un oficial al Agenției Europene a Medicamentului (EMA), a declarat că există o legătură între vaccin și tromboze, Agenţia Europeană pentru Medicamente (EMA) s-a reunit pentru a trage noi concluzii.

Ulterior, EMA a anunțat că găsit o potenţială legătură între vaccin şi probleme rare de coagulare a sângelui. Mai mult, a publicat o listă a simptomelor care indică formarea cheagurilor de sânge la persoanele vaccinate anti-COVID cu serul dezvoltat de AstraZeneca.

EMA le recomandă persoanelor care s-au vaccinat să ceară asistență medicală de specialitate la primul semn care indică formarea cheagurilor de sânge.

Persoanele vaccinate trebuie să solicite asistenţă medicală imediată în cazurile în care, după vaccinare, prezintă simptome precum:

dificultăţi de respiraţie,

dureri toracice,

tumefiere la nivelul membrelor inferioare,

dureri abdominale persistente

Mai mult, orice persoană care, după vaccinare, prezintă simptome neurologice, inclusiv cefalee severă sau persistentă şi vedere înceţoşată, sau care prezintă echimoze în afara locului de administrare a vaccinuui, trebuie să solicite asistenţă medicală.

Ce sunt cheagurile de sânge?

Pentru protv.ro, un specialist explică mai pe larg ce reprezintă un cheag de sânge, când se produce și ce putem face pentru a-l preveni. Ana-Maria Tănase e medic primar cu specializarea Chirurgie Generală, la Spitalul Clinic Colentina, cu o experiență de peste 15 ani în domeniu.

Ana Maria Tănase, medic primar chirurgie generală, Spitalul Clinic Colentina

"Cheagul de sânge sau trombul reprezintă același lucru, ultimul fiind termenul științific. Un cheag de sânge se produce în momentul în care se face obstrucție în circulația sanguină într-un vas de sânge. E ca și cum ai pune un dop, practic obstrucționezi curgerea. În cazul unui tromb, sângele poate circula totuși parțial, dacă nu e un tromb complet, sau poate să nu circule deloc, dacă e vorba de tromboză completă."

"Riscurile depind de mai mulți factori, în principal de vasul de sânge unde apare, de locaizarea acestuia. Pentru că ceea ce se întâmplă e că se necrozează teritoriul unde se află acel vas. Iar dacă trombul e localizat în degetul mic, afectarea există, dar e incomparabilă cu un caz în care cheagul de sânge e localizat în creier, de exemplu, sau în plămân.Un risc crescut există în cazul persoanelor cu patologii hematologice. Mai există și în cazul în care sunt depistate plăci de colesterol în anumite zone, acele zone practic sunt sub riscul de a dezvolta un cheag de sânge. Există două măsuri de bază pe care le poți lua ușor: să faci mișcare și să bei suficientă apă, să te hidratezi.""

Pe VOYO.RO poți urmări emisiunile preferate, cu 24 de ore în avans. Vezi și noua ofertă de filme și seriale doar pe voyo.ro


PE PRO TV PLUS PUTEȚI VEDEA:



 

FOTO: SHUTTERSTOCK

FULLSCREEN
Astra minister
  • /



VIDEO PROTVPLUS.RO


STIRILEPROTV.RO
Mai mult pe STIRILEPROTV.RO
Modifică setările cookies