Oamenii viitorului s-au întâlnit la Festivalul Unfinished

01 Octombrie 2018, 15:05

Oamenii viitorului s-au întâlnit la Festivalul Unfinished
Timp de patru zile, în Bucureşti, în incinta Muzeului Naţional de Artă, 1.500 de oameni aleşi din aproape 5.000 de aplicanţi şi-au petrecut timpul împreună - de la micul dejun până la cină, într-un Univers… al viitorului. 

Dacă la primele ore ale dimineţii au avut ocazia să participe la sesiuni de yoga şi de meditaţie, pe parcursul zilei au explorat, la conferinţele organizate, peste 20 de domenii - de la artă la tehnologie până la business, psihologie sau jurnalism. Pentru asta, 50 de lideri internaţionali au ţinut sau moderat discursuri care au promovat idei şi proiecte inovatoare. 

Şi dacă în timpul conferinţelor, cei prezenţi au putut să îşi lărgească orizontul şi să afle opiniile unor experţi în diverse arii, în pauze au putut să ia contact cu arta transpusă în realitatea virtuală sau să devină prieteni cu “cel mai haios roboţel din lume”, un roboţel care spunea bancuri la cerere. 

Aplicaţia Unfinished, disponibilă atât pe platformă Android cât şi IOS a facilitat interacţiunea dintre participanţi, care puteau sa se împrietenească întai virtual şi să stabilească apoi o întâlnire  în incinta Muzeului Naţional de Artă. Sau să ia masa împreună, masă care s-a servit pe tot parcursul Festivalului din farfurii comestibile. 

În plus, o serie de artişti recunoscuţi pe plan internaţional şi-au expus lucrările originale, fiecare zi s-a încheiat cu un concert, iar grupul Numen/For Use a construit o instalație spațială interactivă accesibilă spre explorare. 

Festivalul UNFINISHED se află la a doua ediţie şi se organizează anual în Bucureşti. Mai multe detalii puteţi afla pe site-ul unfinished.ro




Vezi episoade in intregime pe

STIRILEPROTV.RO

Mai mult pe STIRILEPROTV.RO