• PRO TV
  • Ofer Fridman, profesor la King’s College din Londra: "Suntem la începutul unei noi ordini mondiale"

Ofer Fridman, profesor la King’s College din Londra: "Suntem la începutul unei noi ordini mondiale"

Ofer Fridman, profesor la King’s College din Londra: "Suntem la începutul unei noi ordini mondiale"

Ofer Fridman este profesor la King’s College din Londra, unde predă studii de război, și are studii de istorie militară și securitate în Ierusalim și de contra-terorism, la Centrul Interdisciplinar Herzliya. 

În plus, acesta semnează studii complexe despre strategii militare, cultura militară rusă și războiul hibrid. Este autorul volumului Russian "Hybrid Warfare": Resurgence and Politicization.Pentru spotmedia.ro a acordat un interviu amplu în care a vorbit pe larg despre ce presupune războiul declanșat în Ucraina pentru lumea întreagă. 

Ofer Fridman, profesor la King’s College din Londra: "Mai întâi, agresiunea lui  (Putin n.a ) în Ucraina nu este despre Ucraina. Nu a fost niciodată. Ucraina este un instrument, din nefericire, este acum un spațiu de luptă. Povestea este despre Rusia și Occident. Dacă va fi o încetare a focului, agreată cu liderii ucraineni, deoarece în Kremlin se înțelege că operațiunea nu merge cum doreau, va fi ceva temporar.


Ofer Fridman, profesor la King’s College din Londra: Trebuie să înțelegem că Putin deja și-a atins, parțial, scopul. Iar scopul lui nu era despre Ucraina, nu e vorba aici de restabilirea Rusiei Mari sau ceva de genul. Acestea sunt povești vechi, instrumente depășite.

Scopul a fost de a schimba ordinea mondială, iar aceasta deja s-a schimbat. Nu ne vom mai întoarce niciodată la viața de dinainte. Putin a creat un cutremur geopolitic, iar noi acum suntem prea preocupați de ce se întâmplă astăzi în Ucraina ca să mai înțelegem scara și magnitudinea acestui cutremur geopolitic declanșat odată cu războiul.

Sunt consecințe și precedente care au fost deja create peste tot, în Germania, înăuntrul Uniunii Europene, chiar și în Elveția. Nu mai este vorba doar de victimele civile din Ucraina, care, e adevărat, sunt o tragedie.

Ucraina și Rusia produceau împreună 40-50% din necesarul de cereale și de ulei pentru a hrăni Africa. Cine mai hrănește acum Africa? În acest moment e iarnă, ne bazăm pe recoltele din anul trecut, pe depozite, dar vine deja sezonul de însămânțare, ori dacă în Ucraina nu se mai cultivă nimic, nici nu va mai fi vreo recoltă.

Nu e vorba doar despre petrol și gaze. De pildă, îngrășămintele: 25% din necesarul Europei venea din Rusia și tocmai am oprit complet exporturile rusești. Cum mai cultivăm plantele în Europa?

Ce vom face cu prețurile la aluminiu, aur, titanium sau alte materii prime care depindeau de exporturile rusești? Uniunea Europeană are suficiente rezerve în economiile țărilor membre pentru a încerca să atenueze undele de șoc, dar acesta nu este deloc cazul Africii sau Orientului Mijlociu, sau al țărilor din Asia sau din America Latină.

Acolo unde hrana începe să lipsească vor apărea focare de instabilitate politică și vor fi mai multe conflicte și războaie, care vor amenința și mai mult rețelele de aprovizionare globală și așa mai departe. Nu e vorba doar despre transporturi, ci de crearea de materii prime. Așa cum în Africa, deși există zăcăminte bogate, din cauza instabilității politice, nu se poate realiza distribuția lor.

Există așadar un cutremur geopolitic. În timp ce noi suntem acum preocupați de bombele care cad în Ucraina, ceea ce este normal, acolo este o catastrofă umanitară care trebuie oprită cât de repede posibil, acest cutremur geopolitic se răspândește în lume. Nu a fost niciodată vorba doar despre Ucraina."

Ofer Fridman, profesor la King’s College din Londra:" Nici propunerile pe care Putin le-a făcut către NATO, înainte de escaladare, nu erau doar despre Ucraina. Ucraina nu va putea niciodată să se alăture NATO fără permisiunea Rusiei. Are dispute teritoriale pe propriul teritoriu, iar Rusia este cea care le controlează și, fără că Rusia să accepte, Ucraina nu va fi în NATO.

Astfel că nu era vorba că Ucraina se va alătura NATO, ci un test dacă NATO își va sacrifica principiile. (...) La fel ca și în relațiile personale, dacă îți lovești partenerul, nu se știe ce se va întâmpla, dar e clar că lucrurile nu vor mai fi la fel. (...) Ce vreau să spun este că eu nu cred că schimbările vor merge în direcția pe care o dorea Putin, el acum încearcă să-și maximize propriul interes, creând valuri cât de mari poate. Ceea ce se potrivește cu teoria “haosului controlat” pe care au dezvoltat-o ei la Kremlin. (...)Suntem la începutul unei noi ordini mondiale. Cum va arăta aceasta, nu putem controla și nici măcar prezice."

Vezi și VIDEO: Secretul lui Zelenskyi:

Gallery

Parteneri editoriali

Share

Videoclipuri cu știri

Citește și

Ultimele articole

Top citite

L-ai pierdut la TV

Articole știri

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni