Vezi momente din spatele camerelor de filmat, de pe platourile Moromeții 2! Filmul e difuzat de PRO TV pe 1 Decembrie

Vezi momente din spatele camerelor de filmat, de pe platourile Moromeții 2! Filmul e difuzat de PRO TV pe 1 Decembrie
Citeste mai mult despre: Morometii 2, Horatiu Malaele, Stere Gulea,
Data: 19 Noiembrie 2020
De 1 decembrie, când ne bucurăm de Ziua Națională A României și aniversăm 25 de ani de când există PRO TV, filmul primit în dar de toți românii e unul care a făcut deja istorie: Moromeții 2. 

Producția, în regia lui Stere Gulea, care a realizat  și “Moromeții – prima parte”, continuă povestea lui Ilie Moromete și a familiei sale, concentrându-se de data aceasta pe fiul său mai mic, Niculae.

Moromeții 2 îi are în distribuție pe actorii Horațiu Mălăele, Iosif Paștina, Dana Dogaru, Paul Ipate, Răzvan Vasilescu, Andi Vasluianu, Oana Pellea, Ion Caramitru și a fost filmat în aceeași casă din același sat în care a fost turnat și primul film în vara anului 1985.


 

Despre capodopera a cărui regie o semnează, Stere Gulea povestește:

“Te întrebi de ce a trebuit să treacă atâția ani ca să faci totuși continuarea asta?! Răspunsul e simplu, dar e destul de dat! Dacă la primul film am avut un roman extrem de compact, bine definit, bine structurat, acum la 2, e și al meu! Am avut această șansă, posibilitate, de a veni mai aproape de personaj decât am putut să fiu în primul.”

La rândul său, Horațiu Mălăele, care îi dă viață lui Ilie Moromete, afirmă:

“Pentru mine a fost un lucru miraculos, o dată în plus, pentru că mi-am redescoperit copilăria. (...) O dată în plus am regăsit situația țăranului din acest segment de timp al copilăriei mele. Între '54-'60, sunt lucruri care au corespondențe în film.”  

Filmul poate fi urmărit pe PRO TV, de 1 Decembrie, la ora 13:30 și AICI, pe PRO TV PLUS, în același timp cu difuzarea pe TV

În materialul de mai jos, vezi în exclusivitate, pe PRO TV PLUS, momente din spatele camerelor de filmat, de pe platourile Moromeții 2, regizat de Stere Gulea:

FOTO: MOROMEȚII 2/ FACEBOOK MOROMEȚII 2

FULLSCREEN
morometii
  • /



VIDEO PROTVPLUS.RO


STIRILEPROTV.RO
Mai mult pe STIRILEPROTV.RO
Modifică setările cookies