• PRO TV
  • VIDEO Trei afgani și-au pierdut viețile după ce au căzut din avion. Imagini cutremurătoare

VIDEO Trei afgani și-au pierdut viețile după ce au căzut din avion. Imagini cutremurătoare

VIDEO Trei afgani și-au pierdut viețile după ce au căzut din avion. Imagini cutremurătoare

Dramă de nedescris pentru zeci de mii de familii din Afganistan. Țara a fost preluată de talibani, după ce capitala Kabul a „căzut” duminică. Mii de oameni au luat cu asalt aeroportul „Hamid Karzai”, în încercarea de a fugi de noul regim. Unii și-au pierdut viețile într-un mod dramatic.

Mii de afgani care au vrut să părăsească țara duminică seară au luat cu asalt aeronavele militare americane și britanice care decolau de pe aeroportul din Kabul. Armatele celor două state au ca misiune retragerea tuturor diplomaților și cetățenilor americani și britanici, ca urmare a schimbării regimului în Afganistan.

Afganii de la sol și-au pus toată speranța în avioanele aliate, pentru a părăsi de urgență țara trecută prin foc și sabie. Unii au încercat să urce la bord clandestin, alții s-au agățat de trenul de aterizare. 

Imagini cutremurătoare surprinse pe aeroport arată oameni care cad din aeronave, cel mai probabil după ce se adăpostiseră în compartimentul roților.

Vezi VIDEO mai jos!

Cel puțin 3 persoane au fost văzute căzând din aeronavele americane care părăseau Kabulul, în timp ce alte două au fost declarate decedate din motive încă necomunicate, informează bbc.com.

Alte imagini îi arată pe afgani încercând să se cațere pe averonavele militare, dar și elicopere aliate care dispersează mulțimile cu palele lor.

Talibanii au preluat controlul asupra capitalei Kabul duminică. Palatul prezidențial a fost ocupat cu forța, iar președintele țării, Ashraf Ghani, și-a anunțat conaționalii că a părăsit Afganistanul.

Forțele talibane au cucerit rapid capitala Kabul, după ce forțele NATO și ale SUA s-au retras din această țară.

Liderii lumii au transmis mesaje de susținere pentru poporul afgan, însă imaginile care circulă în mediul online și în mass media demonstrează că oamenii au nevoie de mai mult decât susținere morală.

Vezi și VIDEO:

Gallery

Parteneri editoriali

Share

Videoclipuri cu știri

Citește și

Ultimele articole

Top citite

L-ai pierdut la TV

Articole știri

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni