• PRO TV
  • Zidul ridicat de Trump pentru a-i împiedica pe imigranții mexicani, distrus de revărsările de ape

Zidul ridicat de Trump pentru a-i împiedica pe imigranții mexicani, distrus de revărsările de ape

Zidul ridicat de Trump pentru a-i împiedica pe imigranții mexicani, distrus de revărsările de ape

Zidul metalic comandat de Donald Trump în statul Arizona, ridicat pentru a stopa valurile de imigranți din Mexic, s-a înclinat în fața capriciilor vremii. Administrația Biden a declarat că nu va aloca fonduri pentru continuarea proiectului.

Nimeni nu construiește ziduri mai bine decât mine”, declara Donald Trump în 2019, înainte să demareze cel mai amplu proiect de stopare a valului de imigranți mexicani. Atunci, șeful de la Casa Albă a declarat stare de urgență la granița de sud a SUA, ceea ce i-a permis să treacă peste Congresul American și să aloce fonduri de la Ministerul Apărării pentru construcția sa.

Nu mai puțin de 15 miliarde de dolari din banii contribuabililor au fost cheltuite pentru un zid metalic pe granița de sud a statelor Arizona și Texas. Proiectul nu a fost terminat și azi își demonstrează inutilitatea.

Zidul a fost luat de apele care s-au revărsat în zona văii San Bernardino, provocând pagube construcției inițiale. Ploile de vară au adus precipitații însemnate în zona de sud a SUA, provocând pagube în zona punctului de trecere a frontierei dintre statele Arizona (SUA) și Sonora (Mexic), scrie gizmodo.com.

FOTO: Fernando Sobrazo

Administrația Biden a considerat proiectul inutil și a stopat finanțarea lui odată ce a preluat puterea. Mai mult, președintele Joe Biden a dispus măsuri pentru ca familiile de imigranți care au fost separate de politica Trump să se reunească.

Extinderea structurilor metalice de tip gard la granița cu Mexicul a fost pe agenda lui Donald Trump încă din campania electorală. În 2019, la comanda sa, a început ridicarea de ziduri noi pe o distanță de circa 100 km. În plus, pe o distanță de circa 732 km, structurile existente au fost înlocuite cu unele noi, mai înalte, pentru a împiedica trecerea frauduloasă a frontierei.

Până în august 2020, porțiuni însemnate din noul zid avea deja probleme din cauza eroziunilor la care construcția fusese supusă. 

Fotografii: Getty Images/Profimediaimages.ro

Vezi și VIDEO:

Gallery

Parteneri editoriali

Share

Videoclipuri cu știri

Citește și

Ultimele articole

Top citite

L-ai pierdut la TV

Articole știri

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni