Andrei Bereandă, Head of Digital PRO TV, despre ce înseamnă DIGITAL OOH pentru PRO TV

Andrei Bereandă, Head of Digital PRO TV, despre ce înseamnă DIGITAL OOH pentru PRO TV
Autor: Alina Popa
Data publicarii: 13 Septembrie 2022
Data actualizare: 13 Septembrie 2022
Săptămâna trecută a avut loc evenimentul “Intersection” al Phoenix Media, unde CEO-ul Dio Boacă a discutat despre intersecția dintre DIGITAL și OOH în 2022 și a prezentat planurile companiei de outdoor digital. 

Phoenix Media și PRO TV au încheiat un parteneriat pentru difuzarea conținutului digital în afara ecranelor clasice. Mai exact, campaniile vor putea fi urmărite și în DIGITAL OOH. 

Digital OOH (Digital out-of-home) este una dintre formele de advertising cu cea mai rapidă creștere în ultimii ani. Este o componentă importantă în toate campaniile care își doresc să ajungă cu mai multă ușurință la publicul țintă. 

“Cred foarte tare că în momentul ăsta digital nu se mai rezumă doar la mediile clasice și atunci vine natural să cauți oamenii și userii acolo unde sunt ei. Petrecem foarte mult timp în mașină, petrecem mult timp pe stradă, sunt foarte mulți oameni care merg cu bicicleta... și de aceea Digital OOH ajută foarte mult să ajungi la oameni acolo unde sunt ei. Cred că asta înseamnă Digital OOH: un pas natural în a atinge cât mai mulți oameni acolo unde sunt ei”, a declarat Andrei Bereandă, Head of Digital PRO TV

Acesta a vorbit și despre parteneriatul dintre Phoenix Media și PRO TV: “Toată echipa din spatele Phoenix Media are inovația asta în sânge. Toată lumea își dorește să iasă din standardele clasice de OOH și cumva în momentul în care a venit această propunere și ne-am întâlnit, ne-am dat seama că sunt foarte multe similitudini între noi și ei și de aici primul proiect pe care îl facem împreună. Nu cred că ne vom opri aici. Cred foarte tare că în momentul în care noi oferim servicii 360 pentru clienți, lucrurile sunt complementare foarte mult cu ei, dar și cu alți parteneri. Suntem deschiși la orice propunere”.

Andrei Bereandă, Head of Digital PRO TV: “Continuăm să promovăm toate emisiunile noastre din prime-time și nu numai pe toate mediile”

“În afară de canalele PRO TV, unde suntem foarte prezenți, am început anul trecut și continuăm să promovăm toate emisiunile noastre din prime-time și nu numai pe toate mediile. Că e social-media, că e outdoor sau outdoor digital, cred foarte tare că oamenii și modul în care noi consumăm content se schimbă de la an la an și este important ca oamenii să își aducă aminte de show-urile care le sunt atât de dragi. Anul acesta lansăm un serial nou: Clanul. O să fie surpriză pentru toată lumea și chiar încurajez oamenii să se uite și să ne dea un feedback dacă le place sau nu. Am lansat din nou Vocea României, pe care foarte multă lume o aștepta.  E important ca oamenii să le vadă și în social media, și-n outdoor, și-n TV, și-n digital.. peste tot”, a conchis Andrei Bereandă. 

Dio Boacă, CEO Phoenix Media: “Parteneriatul cu Digital PRO TV a venit foarte normal pentru că nouă ne lipsea un partener care să fie numărul 1 în industrie și care să poată să ne ofere cealalată parte a 360-ului VIDEO. PRO TV poate să vină cu partea de TV, cu partea de site-uri, partea de influenceri, iar noi putem să venim cu partea de outdoor. Practic nu este altceva decât o îmbinare perfectă între două companii lideri de piață în segmentele lor și care au un apetit uriaș de inovație”. 

Mai multe declarații de la eveniment în materialul VIDEO de mai jos




VIDEO PROTVPLUS.RO
STIRILEPROTV.RO
Mai mult pe STIRILEPROTV.RO
Modifică setările cookies