• PRO TV
  • INTERVIU Sebastian Dobrincu, implicat în reforma sistemului educațional: „Tineretul trebuie ascultat”

INTERVIU Sebastian Dobrincu, implicat în reforma sistemului educațional: „Tineretul trebuie ascultat”

INTERVIU Sebastian Dobrincu, implicat în reforma sistemului educațional: „Tineretul trebuie ascultat”

Prima vedetă din noua generație de artiști care a spus răspicat că vrea să schimbe sistemul educațional din România a fost Selly, care a vrut să aibă o dezbatere cu Monica Anisie, fostul ministru al Educației.

Dezbaterea, care trebuia găzduită în studioul Știrilor PRO TV, nu a mai avut loc, deoarece Monica Anisie nu s-a mai prezentat. Acum, la mai bine de șase luni de la acel eveniment, o altă vedetă din noua generație afirmă că sistemul educațional trebuie să sufere o reformă.

Considerat a fi cel mai tânăr milionar din România, Sebastian Dobrincu s-a întâlnit cu Monica Anisie după ce aceasta nu a mai fost ministru, iar acum artistul ne-a acordat un interviu în exclusivitate în care a vorbit despre acest subiect.

protv.ro: Povestește-ne puțin despre adolescență. Cum a fost liceul pentru tine? 

Sebastian Dobrincu: Pe scurt… intens. Cred că, pentru mulți oameni, anii de liceu rămân unii dintre cei mai memorabili ani ai vieții, iar eu nu sunt o excepție de la regulă. Am avut parte de succese, eșecuri, momente euforice și dramatice, care m-au format în adultul care sunt azi. De la olimpiadele școlare, la agresiuni fizice ce au necesitat intervenția poliției, până la exmatricularea mea sau provocarea integrării în colectiv, toate au jucat un rol esențial în formarea mea personală și profesională. 

De ce te-ai mutat în SUA? 

Într-un final, din nevoie. După ce am fost exmatriculat din liceul meu, nu am mai avut opțiunea de a aplica la facultate în România sau în Europa, astfel că am ales să dau bacalaureatul american și să aplic la facultate în SUA, unde am început o nouă viață. 

Cum este sistemul educațional din SUA? Compară-l cu cel din România. 

Din experiența mea de studiu în America, cea mai pregnantă diferență este relația dintre elev și profesor. Fiind obișnuit cu sistemul educațional românesc am avut un șoc din cauza lejerității cu care mă puteam conecta cu profesorii mei și a faptului că, pentru prima dată, vedeam persoana de pe cealaltă parte a catedrei drept un prieten cu care împărtăseam un scop comun: formarea mea profesională. 

În viitor, când vei deveni la rândul tău tată, unde ai vrea să-ți educi copilul, în țară sau să în străinătate? 

Menționez că educația cea mai importantă pleacă de acasă. Valorile morale și trăsăturile de caracter dobândite de acasă sunt net superioare oricărei educații formale. Dar, revenind la întrebarea în sine, cred că sunt în asentiment cu mulți părinți care spun că nivelul educației în România încă este inferior altor țări. Astfel că, dacă aș avea azi alegerea, aș prefera ca al meu copil să se formeze profesional în mediul occidental. 

Dacă ai fi acum tatăl unui adolescent, ce sfaturi i-ai da? 

Să experimenteze cât mai mult. Foamea de cunoaștere este cel mai de preț atu în anii de formare. În rest, să creadă în forțele proprii și în intuiția sa, dar să-și folosească la maximum discernământul. 

Ce le-ai transmite adolescenților agresați fizic sau verbal în școli și licee?

Să apeleze la ajutor. Cea mai accesibilă variantă pentru mulți este familia. Dar, dacă nu este o opțiune fezabilă pentru ei, există întotdeauna personalul școlar care are datoria să ia atitudine. În funcție de context și de severitatea agresiunilor, aș recomanda măsuri diferite. 

Dar agresorilor? 

Să încerce să intre în pielea victimei în acele clipe. Este un subiect dificil. Este dovedit că majoritatea agresorilor ajung în acea postură din experiențe sau conjuncturi de care nu sunt 100% responsabili. Colectivul pune de asemenea paie pe foc, în contextul în care presiunea socială și dorința de a ieși în evidență sunt imense la acea vârstă. În cele mai multe cazuri, cred că familia agresorilor are responsabilitatea corectării acestor nereguli comportamentale, care de cele mai mult ori continuă să se manifeste de-a lungul vieții sub alte forme. 

Știm că vrei să te implicit în „corectarea” sistemului educational și chia rai avut o discuție cu Monica Anisie, fostul ministru al Educației. Care este cel mai important mesaj pe care ai vrut să i-l transmiți? 

Că vocea tineretului trebuie mai mult decât ascultată. Avem niște nereguli în sistemul educational, de care suntem cu toții conștienți, iar initiativele de remediere sunt insuficiente și foarte încete. Mai presus de orice, am vrut să subliniez impactul socio-economic pe care un sistem de educație precar îl are asupra țării, în special pe termen lung. 

Care este impresia pe care ți-a lăsat-o Monica Anisie? 

Eram pregătit pentru o discuție mult mai limitată. Spre surprinderea mea, am întâlnit un fost ministru care mi-a răspuns direct întrebărilor, indiferent de dificultatea lor, și care nu s-a ascuns în spatele tipicelor răspunsuri politice, așa cum mi s-a întâmplat cu alți oficiali. Am admirat în mod special faptul că doamna Anisie empatizează sincer cu vocea elevului, iar perspectiva dânsei ca dascăl cred că este motivul principal aici. 

Cum crezi că a ajutat discuția voastră îmbunătățirea situației? 

În primul rând, prin faptul ca normalizează ideea de implicare din partea elevilor sau a foștilor elevi în contextul schimbărilor legislative. Totodată, folosindu-ne vocea în direcția tragerii unui semnal de alarmă vis-a-vis de situația alarmantă a bullying-ului în România, va stârni cu siguranță discuții în rândul grupurilor implicate: părinți, dascăli, oficiali de stat, psihologi, etc. Este doar unul dintre primii pași în direcția rezolvării acestei probleme. Necesită cu siguranță mult mai mult timp și implicare și mă bucur că doamna Anisie este implicată și ni se alătură în misiunea revigorării sistemului educațional românesc.

foto: PR

Pe VOYO.RO poți urmări emisiunile preferate cu 24 de ore în avans! Vezi și noua ofertă de filme și seriale, doar pe voyo.ro

Vezi și: 

Gallery

Parteneri editoriali

Share

Videoclipuri cu știri

Citește și

Ultimele articole

Top citite

L-ai pierdut la TV

Articole știri

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni