• PRO TV
  • Pavel Bartoș, bilanț la sfârșit de 2022: “M-am bucurat că mi-am îndeplinit niște visuri!”

Pavel Bartoș, bilanț la sfârșit de 2022: “M-am bucurat că mi-am îndeplinit niște visuri!”

Pavel Bartoș, bilanț la sfârșit de 2022: “M-am bucurat că mi-am îndeplinit niște visuri!”

Cu o carieră impresionantă atât în televiziune, cât și în cinematografie, Pavel Bartoș este unul dintre cei mai iubiți oameni din showbizul autohton. Ani la rând ne-a făcut serile mai frumoase și ne-a ținut în fața televizoarelor cu show-uri precum “Românii au talent” sau “Vocea României”. Pavel Bartoș este și cel care a prezentat sezonul 2 al celui mai misterios show de televiziunea: “Masked Singer”.

Pavel Bartoș nu este doar un prezentator extrem de talentat, ci și un actor desăvârșit. În 2019, actorul și-a făcut debutul regizoral la Cluj cu “Romanian Tradition”. Premiera primului scurtmetraj regizat de el a avut loc în cadrul Festivalului Internațional de Film Transilvania. Anul acesta și-a mai îndeplinit un vis: a produs primul său lungmetraj: comedia “Ramon”, care va avea premiera în 3 februarie.

Îndrăgitul prezentator ne-a oferit un interviu în care a vorbit despre realizările din 2022, familie, dar și planurile pentru anul care bate la ușă.

Cum a fost anul 2022 pentru Pavel Bartoș

“Plin, plin… Cu  multă muncă, dar important este că am făcut ce mi-a plăcut mie și atunci nu l-am simțit ca atare și m-am bucurat că mi-am îndeplinit niște visuri: am produs primul meu lungmetraj, în care am și jucat: comedia “Ramon”. Mi-am făcut un One-Man aproape Show la teatrul Odeon, iarăși un spectacol la care m-am gândit mult cât am stat acasă în această minunanată și teribilă pandemie, dacă pot să-i spun așa. A fost un an plin. Copiii cresc sănătoși și asta e cel mai important, adică fac multe lucruri care îmi plac. Plus că am avut un sezon extraordinar de Vocea României, urmează un sezon excepțional și magic la Românii au talent”, ne-a declarat Pavel Bartoș.

Ce planuri are Pavel Bartoș pentru 2023

“Nu vreau să pară clișeu, dar chiar îmi doresc să fiu sănătos ca să pot să-mi îndeplinesc tot ce mi-am propus. Să fiu eu sănătos și toți cei dragi mie, pentru că așa o să găsesc puterea necesară să mi le pot rezolva. Bineînțeles că îmi doresc să am public mult în cinema atunci când va fi premiera filmului “Ramon”, pentru că am muncit aproape un an de zile la el. Îmi doresc ca spectacolele de la teatrul Odeon să continue cu succes, îmi doresc să avem un 13 magic”, a mai spus îndrăgitul prezentator.

De unde își ia Pavel Bartoș energia

“Am energie și acasă, dar acolo nu se manifestă la modul acesta. Acasă este altceva. Acasă sunt un spectator extraordinar pentru că acolo cei care sunt în rolurile principale sunt ale mele fetițe. Și îmi place să le ascult. De acolo îmi iau și energia. Acolo, chiar sunt fanul lor!”, a spus prezentatorul. 

Cel mai romantic gest făcut pentru soție

“Toți ne așteptăm să coborâm luna de pe cer. Câteodată cred că lucrurile cele mai simple pot fi și cele mai romantice. Adică a fi cu familia, a merge cu ea într-o plimbare pur și simplu, a o ajuta la muncile casnice, câteodată poți găsi o doză mare de romantism în aceste lucruri.  De fapt e o formă de a arăta că o iubești și că o respecți”, a explicat Pavel. 

Un mesaj pentru publicul PRO 

“Trăiți-vă viața! Bucurați-vă de fiecare zi, Bucurați-vă de cei dragi zi de zi, nu doar de Crăciun sau de Revelion. Bucurați-vă pur și simplu că vă treziți și că e soare pe cer!”.

Gallery

Parteneri editoriali

Share

Videoclipuri cu știri

Citește și

Ultimele articole

Top citite

L-ai pierdut la TV

Articole știri

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni