• PRO TV
  • Vezi 3 zile în exclusivitate, din 14 iulie, documentarul “Regii Pandemiei” al trupei Vama pe VOYO

Vezi 3 zile în exclusivitate, din 14 iulie, documentarul “Regii Pandemiei” al trupei Vama pe VOYO

Vezi 3 zile în exclusivitate, din 14 iulie, documentarul “Regii Pandemiei” al trupei Vama pe VOYO

Trupa Vama susține primul concert cu public din acest an, joi, 29 iulie, la Arene Romane din București, și celebrează astfel revenirea la normalitate. Formația va cânta live, timp de două ore, în fața a 2.500 de fani. Este primul concert live Vama susținut în fața unui public atât de numeros, aflat în fața scenei.

În premieră, trupa va lansa două piese. Conform normelor în vigoare date de autoritățile române, evenimentul este disponibil doar pentru fanii vaccinați, care trebuie să vină cu certificatul de vaccinare printat. Primele 200 de bilete costă 79 lei Acces General și 99 lei Golden Circle în fața scenei și se găsesc pe www.iabilet.ro și în rețeaua iabilet. 

În pandemie, Vama a fost singura trupă din România care a cântat la Arenele Romane, pe 29 iulie 2020. Concertul din această vară vine la exact un an distanță de la acel show unic, care a adunat 350 de oameni care au purtat măști și au respectat măsurile de distanțare socială. Acum formația revine în forță ca să înapoieze fanilor muzica live și deja celebrul show marca Vama și Chirilă.

Pentru acest eveniment, băieții pregătesc un adevărat spectacol, în care vor include, pe lângă hit-uri celebre Vama și Vama Veche, și cele mai noi single-uri – Cântă cu mine și Îmi pare rău (produs la Londra cu producătorul muzical Matt Lawrence, deținător al premiului Grammy pentru albumul Babel al celor de la Mumford & Sons). Va fi un show memorabil, la care vor participa și invitați speciali.

O nouă exclusivitate pe VOYO: documentarul "Regii pandemiei"

Tot în premieră, trupa Vama lansează în această vară și un documentar de scurt metraj, intitulat "Regii Pandemiei”, care a fost filmat în timpul concertului de anul trecut.

Acesta va putea fi urmărit în premieră pe PRO TV Plus, începând cu data de 15 iulie, și în exclusivitate, va putea fi urmărit în avans pe voyo.ro din 14 iulie.

Povestea acestui concert a fost surprinsă în imagini de către Mihai Dragolea, regizorul filmului documentar Regii pandemiei. 

Înainte ca documentarul să fie disponibil pe platforma VOYO, Tudor Chirilă ne-a spus de ce nu ar trebui ratat: ”Colaborarea cu Mihai Dragolea s-a născut din dorința de a documenta o situație fără precedent cu care nu credeam că ne vom întâlni vreodată: Vama a fost singura trupă care a susținut un concert la Arenele Romane în vara lui 2020. Mihai spune cu umor și multă dinamică povestea unui concert care a devenit complicat și special în contextul restricțiilor, fricilor și incertitudinii care dominau percepția publică anul trecut, în vară. Cred că valoarea acestui document va crește peste ani, pentru că e în firea lucrurilor să uităm și amintirile despre cât de surprinși am fost de această pendemie de Coronavirus se vor estompa în timp. Pentru noi, acest documentar e și garanția faptului că nu vom uita. E și puțin din mândria că am fost singuri cu temerile noastre și că am reușit să susținem acel concert în fața a 350 de alți curajoși care doreau un strop de normalitate. Așa cum privim noi documentarul sunt multe momente emoționante în cele treizeci de minute și cred că filmul mai vorbește despre ceva: indiferent de condiții raportul artistului cu publicul său nu se va schimba. Poate ăsta este cel mai mare câștig imortalizat în Regii Pandemiei”.

Din 5 august, fanii vor putea găsi documentarul și pe canalul de YouTube al trupei Vama. Prin ,,Regii Pandemiei”, regizorul Mihai Dragolea spune, cu umor și atenție la detalii, povestea show-ului trupei care s-a încumetat la singurul concert de pe o arenă mare, în vara lui 2020.

Tudor Chirilă: ,,Nu am vrut să revenim live oricum, într-un concert banal, deși tentația este mare pentru că suntem disperați să privim de pe scenă oameni fără mască care să se bucure de muzica noastră. Așa că ni s-a părut o idee bună s-o facem în același loc ca anul trecut, ca un fel de victorie asupra acestei pandemii care ne-a bulversat pe toți. Mi-ar plăcea să știu că publicul prezent anul trecut care a însemnat pentru noi un sprijin moral greu de cuantificat va fi prezent în totalitate pe 29 iulie și că vor striga din public "și eu am fost anul trecut". O să facem un playlist generos, vom avea cântece live în premieră și vom reorchestra mișto câteva cântece cunoscute. Și vom rupe scena ca să scăpați din lanț :) Mulțumim anticipat publicului, partenerilor și tuturor celor care vor face acest comeback posibil.”

Biletele sunt disponibile pe www.iabilet.ro și în rețeaua iabilet la următoarele prețuri:

- Earlybird: 79 lei Acces General, 99 lei Golden Circle, în fața scenei

- Presale: 89 lei Acces General , 109 lei Golden Circle, în fața scenei

- La intrare: 100 lei Acces General și 120 lei Golden Circle, în fața scenei 

În total vor fi puse în vânzare 2.500 de bilete. Conform normelor în vigoare date de autoritățile române, evenimentul este disponibil doar pentru fanii vaccinați. Aceștia trebuie să vină cu certificatul de vaccinare printat. Eventualele modificări legislative vor fi comunicate ulterior de către organizatori.

Accesul cu umbrele este interzis la eveniment. Fanii care nu reușesc să ajungă la Arenele Romane, pot urmări concertul online, pe platforma vstage.ro, iar biletele pentru evenimentul transmis live pot fi găsite tot pe www.vstage.ro. 

Parteneri editoriali

Share

Videoclipuri cu știri

Citește și

Ultimele articole

Top citite

L-ai pierdut la TV

Articole știri

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni