Ziua Națională a României se sărbătorește cu fast la Mâncare pe care!

Ziua Națională a României se sărbătorește cu fast la Mâncare pe care!
Citeste mai mult despre: Ziua Nationala a Romaniei, Mancare pe care,
Data publicarii: 28 Noiembrie 2022
Data actualizare: 28 Noiembrie 2022
Săptămâna aceasta, competiția Mâncare pe care se mută pe plaiuri sibiene, pentru a ne pregăti de 1 decembrie așa cum se cuvine!

În fiecare zi de luni până vineri de la ora 20:00, Acasă, cinci curajoși din Sibiu vor scoate la iveală cele mai delicioase bucate tradiționale și vor fi cât se poate de ospitalieri, totul pentru a câștiga titlul de „Cea mai bună gazdă a unei petreceri la cină” și premiul de 5.000 de lei.

Prima concurentă a seriei va fi Bianca Grip, care va încerca să îi impresioneze pe Maria Ivan, Traian Stoiță, Cristina Morariu și Mircea Emil Rus cu un meniu special conceput pentru Ziua Națională a României: salata de boeuf, mix de friptură, piure, salată de crudități și tort tricolor de clătite. „1 decembrie, cu gustul copilăriei, dar puțin mai fin”, va spune gazda despre meniul său cu arome și culori de sărbătoare. 

Bineînțeles că asemenea feluri de mâncare gustoase nu vor putea stârni decât reacții pozitive: „Farfuria arată foarte bine”, „Platingul a fost frumos. Chiar am fost încântat de cum arăta”, „Mi-a plăcut carnea de pui, a fost fragedă și foarte gustoasă” vor fi câteva dintre părerile exprimate de oaspeții Biancăi. 

Mai mult decât atât, desertul va fi unul cu adevărat special: „Clătite în trei culori: roșu, galben și albastru, fiindcă suntem în decembrie și e ziua României”, va povesti Bianca despre preparatul dulce.

Gazda va opta pentru unul dintre cele mai iubite jocuri ale copilăriei drept surpriză. Pentru a afla despre ce este vorba, dar și ce alte cine inedite vor fi găzduite de ceilalți concurenți ai seriei, urmăriți Mâncare pe care, de luni până vineri, începând cu ora 20:00, Acasă.

Emisiunea poate fi urmărită, în avans, pe VOYO.




VIDEO PROTVPLUS.RO
STIRILEPROTV.RO
Mai mult pe STIRILEPROTV.RO
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!