• PRO TV
  • Cele mai bune 10 filme de Crăciun din toate timpurile. E timpul să retrăiești magia Sărbătorilor de iarnă

Cele mai bune 10 filme de Crăciun din toate timpurile. E timpul să retrăiești magia Sărbătorilor de iarnă

Cele mai bune 10 filme de Crăciun din toate timpurile. E timpul să retrăiești magia Sărbătorilor de iarnă

Sărbătorile de iarnă fără filme de Crăciun sunt ca seara de Ajun fără colindele lui Ștefan Hrușcă. Ba, chiar mai rău, ar putea susține unii. Iată de ce nu trebuie să ratezi cele mai bune filme de Crăciun din toate timpurile, clasament realizat în funcție de încasările din cinema!

Gusturile sunt extrem de variate când vine vorba de filme de Crăciun, de aceea vei putea găsi în online sute de variante de topuri și clasamente. Pentru a stabili o ierarhie clară, trebuie să aplici fiecărui film aceleași criterii obiective de rankare: numărul de telespectatori, popularitatea în cinema, frecvența difuzării sau, de ce nu?, încasările generate în urma proiecțiilor în sălile de cinema. 

Noi am ales acest ultim criteriu pentru a stabili care sunt cele mai bune filme de Crăciun din toate timpurile.

Filme de Crăciun – Locul 1: The Grinch 



Comedia fantastică de Crăciun, animată computerizat, The Grinch (2018) ocupă prima poziție în acest clasament, cu încasări totale de peste 512 milioane de dolari. Bazat pe cartea din 1957 How the Grinch Stole Christmas!, scrisă de Dr. Seuss, filmul este cea de-a treia adaptare cinematografică a poveștii, după specialul de televiziune din 1966, cu Boris Karloff în rolul principal, și lungmetrajul cu acțiune live din 2000, cu Jim Carrey.  

Locul 2: Home Alone (Singur acasă)



Un mare succes de Box-office a fost și superproducția Singur acasă (1990), cu Macaulay Culkin în rolul lui Kevin, băiatul poznaș care rămâne din greșeală singur în casă, de Crăciun. Filmul a generat încasări de peste 476 de milioane de dolari și i-a adus lui Culkin un salariu consistent. Datorită succesului uriaș înregistrat, filmul a avut o continuare, doi ani mai târziu. Ambele vor fi difuzate de PRO TV, în preajma Crăciunului. Află AICI care sunt zilele de difuzare!

Locul 3: Home Alone 2: Lost in New York (Singur acasă 2: Pierdut în New York)



Acțiunea filmului se mută la New York, unde Kevin ajunge tot dintr-o eroare impardonabilă a părinților săi. Filmul a încasat aproape 359 de milioane de dolari în cinema, însă este distribuit anual la sute de televiziuni și pe platformele de streaming. Vezi și cum arată Kevin din Singur acasă la 42 de ani!

Locul 4: How the Grinch Stole Christmas (Cum a furat Grinch Crăciunul)



L-am pomenit mai devreme și iată-l în top! Filmul din 2000 regizat de Ron Howard are la origine cartea pentru copii a Dr. Seuss din 1957, cu același nume. Este unul dintre cele mai populare filme de Crăciun, cu încasări de aproape 346 de milioane de dolari. În rolul principal îl avem pe Jim Carrey (Grinch), iar distribuția e completată de Jeffrey Tambor, Christine Baranski, Bill Irwin și Molly Shannon.

Filme de Crăciun – Locul 5: A Christmas Carol (Colindă de Crăciun)



Jim Carey revine pe marile ecrane în animația A Christmas Carol (2009), film de animație scris și regizat de Robert Zemeckis. Inspirat de romanul lui Charles Dickens cu același nume, filmul de Crăciun a fost lansat inițial în versiunea 3D. Încasările au depășit 325 de milioane de dolari, la un buget estimat la 200 de milioane de dolari. Din distribuție mai fac parte actorii Gary Oldman, Colin Firth și Robin Wright.

Locul 6: The Polar Express (Expresul Polar)



Robert Zemeckis semnează și regia acestui impresionant film de animație, inspirat de cartea de copii cu același nume scrisă de Chris Van Allsburg. Filmul prezintă personaje umane animate folosind animația asistată computerizat. Pelicula spune povestea unui băiețel care, în Ajunul Crăciunului, vede un tren misterios cu destinația Polului Nord oprindu-se în fața ferestrei sale și este invitat la bord de conductorul său. Filmul a generat încasări de peste 315 milioane de dolari.

Locul 7: Love Actually (Pur și simplu dragoste)



Filmul britanic din 2003 îi are în distribuție pe Hugh Grant, Colin Firth, Emma Thompson, Keira Knightley și Thomas Brodie-Sangster. Comedia romantică prezintă zece povești separate, care implică o mare varietate de personaje, care descoperă că au legătură unele cu altele, pe măsură ce poveștile progresează. 

Povestea începe cu cinci săptămâni înainte de Crăciun și este jucată într-o numărătoare inversă săptămânală până la vacanță, urmată de un epilog care are loc o lună mai târziu. Cu 245 de milioane de dolari încasaţi în cinema, Love Actually este unul dintre cele mai apreciate filme de Crăciun din toate timpurile.

Locul 8: Elf (Elful)



Comedia regizată de Jon Favreau îl are în rolul principal pe Will Farrell, un om crescut de elfii lui Moș Crăciun care află că are origini pământene și vrea să-și cunoască tatăl biologic. Lansat în noiembrie 2003, filmul a fost primit bine în cinematografe, având încasări de 225 de milioane de dolari, la un buget de doar 33 de milioane.

Locul 9: The Holiday (Vacanța)



Un film plăcut și potrivit pentru perioada Sărbătorilor de iarnă este și The Holiday (2006), cu Jude Law, Cameron Diaz, Kate Winslet și Jack Black în rolurile principale. Iris (Winslet) și Amanda (Diaz) sunt două femei îndrăgostite care trăiesc pe malurile opuse ale Oceanului Atlantic. 

Ele aranjează un schimb de locuințe pentru a scăpa de chinul unor eșecuri în amor, în timpul Crăciunului și sărbătorilor. Filmul a avut încasări de aproape 206 milioane de dolari.

Filme de Crăciun – Locul 10: The Santa Clause (Cine este Moș Crăciun?)



Tim Allen este magistral în acest film de Crăciun, în care actorul intră în pilelea și nădragii bărbosului cu daruri. Este unul dintre cele mai populare filme care se difuzează în perioada Crăciunului, pelicula benficiind de două continuări - The Santa Clause 2 (2002) și The Santa Clause 3: The Escape Clause (2006). Cei care le-au văzut pe toate sunt de părere că primul a fost cel mai reușit. Încasările primei părți se ridică la 190,5 milioane de dolari.

Care sunt filmele voastre preferate în preajma Crăciunului?

Fotografii: Profimediaimages.ro

Vezi și VIDEO: 

Gallery

Parteneri editoriali

Share

Videoclipuri cu știri

Citește și

Ultimele articole

Top citite

L-ai pierdut la TV

Articole știri

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni