• PRO TV
  • ”Descendenții 3” se lansează în România. Cele mai frumoase amintiri ale actorilor de la filmări

”Descendenții 3” se lansează în România. Cele mai frumoase amintiri ale actorilor de la filmări

”Descendenții 3” se lansează în România. Cele mai frumoase amintiri ale actorilor de la filmări

Descendenții 3 e filmul care și încheie trilogia cu același nume și care va fi difuzat pe Disney Channel sâmbătă, 12 octombrie, la ora 9.30. Cum e să fi lucrat în echipa filmului simbol pentru tânăra generație și ce au însemnat cei cinci ani de la începerea filmărilor primei părți până la aceasta a treia parte au povestit chiar eroii principali: Mal (Dove Cameron), Evie (Sofia Carson), Carlos (Cameron Boyce) și Jay (Booboo Stewart). 

SOFIA CARSON: “Am stat treji toată noaptea!” 

Sofia Carson joacă rolul lui Evie în Descendenții 3. 

Amintirea favorită a Sofiei de pe platoul de filmare

„Am filmat scena finală din a doua până în ultima zi de filmări și nu o voi uita niciodată. Este o scenă foarte emoționantă cu toată lumea. După ce am terminat, am mai rămas pe platou o vreme. Dove, Cameron, Booboo și cu mine i-am așteptat pe toți să plece după care am mai stat două ore împreună. Ne-am amintit cum ne-a fost lucrând împreună, am și plâns puțin... Am rememorat fiecare moment fericit ceea ce ne-a emoționat profund. Absolut toate momentele împreună pe platou au fost magice. Voi fi mereu recunoscătoare pentru filmele Descendenții. Îmi amintesc când am filmat scena finală din primul film, care a fost, din nou foarte specială. A fost o filmare pe timpul nopții, era ora patru dimineața și eram la un castel pe o insulă frumoasă. Eram toate îmbrăcate în rochiile de prințese și dansam Set It Off. Îmi amintesc că îmi spuneam ‘Doamne, trebuie sa mă ciupesc ca să fiu sigură că nu visez. Sunt o prințesă Disney și dansez dansul final într-un film Disney.” Chiar nu știam la acea vreme că îmi va schimba viața.”

Amintirea preferată a Sofiei din afara platoului

„Ziua de după încheierea filmărilor mi-a lăsat cele mai multe amintiri. Am fost la un magazin de lângă hotel de unde ne-am luat mâncare, dulciuri și deserturile noastre preferate. Eu și Dove încă purtam pelerinele de la filmări pentru că pur și simplu nu voiam ca ziua să se termine. Am luat toată mâncarea în camera lui Dove și am mâncat-o aproape pe toată. Ne-am uitat la filme și am spus povești. Toată noaptea. A fost foarte tare.” 


BOOBOO STEWART: “Serile noastre artistice au fost incredibile!” 


Booboo Stewart îl joacă pe Jay în Descendenții 3. 

Amintirea preferată de pe platou 

“Probabil, prima zi de repetiții pentru Descendenții 3. Mi-a făcut plăcere să merg în Canada, la Vancouver, și să îi revăd pe toți. A fost un moment foarte cool. Îmi amintesc că am avut sentimentul acela de ‘Wow, facem asta din nou. E uimitor!” 

Amintirea preferată a lui BooBoo din afara platoului

„Când nu lucram, Cameron, Zach (Zachary Gibson, care joacă rolul lui Doug) și alți câțiva dansatori organizau nopți artistice care erau întotdeauna foarte amuzante. Acestea sunt, probabil, amintirile mele cele mai plăcute din afara platoului. Ne strângeam la mine, luam hârtie, culori și ceva de scris și desenam orice ne venea în minte, cu muzică bună pe fundal. Încă am lucrările lui Cameron în studioul meu. Sunt foarte bune!”


DOVE CAMERON: „A fost foarte emoționant!” 

Dove Cameron joacă rolul lui Mal în Descendenții 3. 

Amintirea preferată de pe platou a lui Dove

„Momentul meu preferat de la filmările pentru Descendenții 3 implică filmarea unei scene care nu e în film. Sunt convinsă că și Sofia a spus același lucru. La fel și băieții. Regizorul Descendenții 3, Kenny, Sofia, Booboo, Cameron și cu mine am decis să filmăm o scenă în plus pentru finalul filmului. A fost emoționant. Un moment foarte personal legat de film – aceasta este amintirea mea preferată de pe platou.”

Amintirea preferată din afara platoului

„În noaptea care a urmat încheierii filmărilor toată distribuția s-a strâns în camera mea de hotel. Am vorbit ore întregi. Am plâns. Am râs. Ne-am scos machiajul și ne-am schimbat în pijama. Am cumpărat o grămadă de mâncare junk pe care de obicei nu o mâncăm. Sincer, a fost momentul meu preferat de la filmările pentru toate cele trei producții. A fost un moment special, pe care nu îl voi uita niciodată.”


CAMERON BOYCE: „Îmi va fi dor de personajul meu, Carlos!” 

Cameron Boyce - Carlos în Descendenții 3 

Amintirea favorită de pe platoul de filmare

„Viața pe platoul de filmare pentru Descendenții 3 a fost minunată. Momentul meu favorit se leagă de ultima zi de filmare. Lucram la numărul final de dans și care a fost și ultima scenă filmată. Eram entuziasmați, dar și nostalgici și aproape triști pentru că era ultimul nostru dans împreună. Locul era incredibil de frumos, acolo se încheie filmul și experiența noastră legată de Descendenții. Îmi va fi dor de oamenii implicați în producția Descendenții și îmi va fi dor de personajul meu, Carlos. Nimic nu se compară cu faptul că am purtat acel costum. Sunt teribil de recunoscător că am jucat un personaj atât de plin de simboluri.”  

Amintirea favorită din afara platoului

„Ziua în care am încheiat filmările mi s-a imprimat în memorie. Cameron, Sofia, Booboo și cu mine eram în mașina cu soarele apunând în spatele nostru. Îmi amintesc că ne-am amintit toți cei cinci ani în care am lucrat împreună și cât de special a fost totul. Cred că îmi va fi mereu dor de repetiții, costume și de tot ce au însemnat filmele Descendenții. Au fost mulți care au revenit pe platou pentru această a treia parte și cu care am ieșit în locurile în care mai fusesem în timpul filmărilor pentru celelalte două filme. Am împărțit cinci ani minunați împreună.” 

 

JADAH MARIE: „Am avut o cină cu toți actorii!” 

Jadah Marie joacă un nou personaj în Descendenții 3 - Celia. 

Amintirea preferată de pe platou a lui Jadah 

„Amintirea mea preferată este legată de filmarea finalului. A fost un moment dulce-amărui pentru că în timp ce îl savuram ne doream să nu se fi terminat. Fiecare moment a fost prețios, însă acesta a fost extra special pentru că am fost cu toții și am realizat că ne apropiem de final. Am fost toți împreună și ne-am simțit bine.” 

Amintirea favorită a lui Jadah din afara platoului

„Înainte de a începe filmările la Descendenții 3, am avut o cină cu toată echipa în Vancouver. Acesta e momentul meu preferat din afara platoului. După cină am plecat cu toții pe jos spre hotel. Am râs și ne-am simțit bine cu Dove și Anna (Cathcart, care joacă rolul Dizzy ). A fost așa fain! Bineînțeles, băieții ca băieții, făceau glume, dar era așa o atmosferă plăcută. Mâncarea a fost delicioasă și un început minunat pentru mine. Să filmez pentru Descendenții 3 a fost cel mai frumos lucru din viața mea.”

Vezi și: Bătălia Prințeselor Disney

Gallery

Parteneri editoriali

Share

Videoclipuri cu știri

Citește și

Ultimele articole

Top citite

L-ai pierdut la TV

Articole știri

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni