Prinde gustul științei vizionând "Marțianul", sâmbătă, 24 noiembrie, numai la PRO TV

22 Noiembrie 2018, 17:32

Prinde gustul științei vizionând  Marțianul , sâmbătă, 24 noiembrie, numai la PRO TV
Cum s-ar comporta Robinson Crusoe dacă ar naufragia pe Marte și n-ar exista nici urmă de Vineri? Răspunsul îl dă un lungmetraj realizat de celebrul Ridley Scott, cu și mai cunoscutul Matt Damon în rol de astronaut ingenuu. 

Șase nominalizări la Oscar și două Globuri de aur pentru "Cea mai bună comedie" și "Cel mai bun actor" întregesc palmaresul amplu deținut de "Marțianul". Lungmetrajul regizat de Ridley Scott după o carte de Andy Weir e însă departe de a fi o comedie, deși Matt Damon interpretează poate cel mai optimist om care dă piept cu moartea în multiple rânduri și are șanse de supraviețuire aproape de zero. Soluția lui? Se pune pe muncă.

Mark Watney (Matt Damon) e specialist în botanică și astronaut. Împreună cu echipa lui, condusă de comandantul Melissa Lewis (Jessica Chastain), se află într-o misiune de cercetare pe Marte. Totul merge bine, se înțelege de minune cu colegii, până când o furtună de nisip îi desparte: ei părăsesc planeta și ajung pe o navă cu credința fermă că Mark a murit, însă el suferise doar un accident minor.

PRO TV transmite filmul "Marțianul", sâmbătă, 24 noiembrie, de la ora 22:30.

Își revine repede și, în loc să-și plângă de milă și să contemple situația-limită în care se află, trece la fapte pe muzica disco moștenită de la comandant: se chinuie să-și asigure hrană, face agricultură și depune eforturi pentru a-i înștiința pe cei de la NASA că e nu doar în viață, ci și vioi și doritor să revină pe Terra. Reușește să-i contacteze și începe o cursă contra contronometru pentru recuperarea lui Mark. 

Deși distribuția abundă în actori buni (de la Jeff Daniels și Sean Bean până la Chiwetel Ejiofor și actorul de origine română Sebastian Stan), rolurile lor sunt cvasiepisodice în comparație cu cel al lui Damon.

Tonicitatea interpretării lui și ingenuitatea personajului fac 70% din film. Ridley Scott nu se dedă la acrobațiile cu camera și regizorale din "Gravity 3D: Misiune în spațiu", ci se aliniază la tonul extrem de cald și de uman al scenariului.

Deși adulții se vor bucura din plin de acest film care glisează de la comic la suspans și dramatic fără nicio dificultate, subiectul e extrem de ofertant pentru copii și tineri: nu au cum să nu se molipsească de fascinația pentru știință a protagonistului când vor vedea întrebuințările ei practice și omnipotența pe care o dă și în cele mai tragice situații. 

Un material de Alexandra Olivotto, filolog convertit la critic şi jurnalist de film.

Foto Facebook 

Vezi episoade in intregime pe

STIRILEPROTV.RO

Mai mult pe STIRILEPROTV.RO