• PRO TV
  • „Alice T.” în regia lui Radu Muntean, din 9 noiembrie in cinematografe

„Alice T.” în regia lui Radu Muntean, din 9 noiembrie in cinematografe

„Alice T.” în regia lui Radu Muntean, din 9 noiembrie in cinematografe

„Alice T.”, cel mai recent film regizat de Radu Muntean, a funcționat ca un adevărat declanșator de energii pentru tinerii aflați în sală la proiecția organizată la Les Films de Cannes a Brașov, pe 2 noiembrie, în cadrul Școala altfel.

La sfârșitul unei proiecții la care au participat peste 300 de adolescenți, spectatorii și-au luat inima în dinți și au intrat într-un dialog deschis despre probleme lor și despre raportul cu lumea adulților – punctând nevoia unor filme care să vorbească astăzi celor tineri pe limba lor – fără false pudori și fără corectitudini politice.

Conversația a fost catalizată de prezența Andrei Guți, interpreta care, la primul ei rol în cinema, la nici 19 ani, a primit premiul de interpretare la Festivalul de la Locarno. De altfel, Andra a generat în urma proiecției peste 200 de follows pe paginile ei de social media.



„Alice T.” a avut premiera mondială pe 4 august, în cadrul competiției internaționale a Festivalului de la Locarno iar din 9 noiembrie va fi lansat în cinematografele din România.

După avanpremierele cu participarea echipei, din cadrul Les Films de Cannes à Bucarest și Les Films de Cannes à Brașov, regizorul Radu Muntean, actrița Andra Guți și scenaristul Răzvan Rădulescu vor participa la două proiecții speciale în țară, pe 9 noiembrie la Palatul Culturii din Târgu Mureș, și pe 10 noiembrie, la Cinema Modern din Suceava - în cadrul Les Films de Cannes à Suceava.

Filmul este scris de Radu Muntean împreună cu Alexandru Baciu și Răzvan Rădulescu, continuând colaborarea celor trei autori, inițiată la Hîrtia va fi albastră. „Lucrez de mai bine de 10 ani cu aceeași echipă principală. Suntem prieteni, avem cam același gust pentru cinema, am încredere în opinia lor și le apreciez foarte mult implicarea în proiectele mele.”, spunea regizorul într-un interviu pentru Suplimentul de Cultură.

„Alice T.” spune povestea unei adolescente aflată la vârsta la care încă își caută reperele și sensul în drumul către maturizare, totul în contextul relației cu mama adoptivă. „Exasperarea şi suspiciunea, autoritatea şi altruismul, pedeapsa şi recompensa, iată câteva repere ale unei relaţii pentru care nu există răspunsuri şi reacţii preambalate şi care invită la o continuă, epuizantă adaptare.

O realitate pe care Alice T. o surprinde eficient şi care ar putea, dacă părinţii şi adolescenţii văd împreună filmul, să deschidă o discuţie mai mult decât constructivă despre dificilul tango dintre cele două generaţii.”, citim în cronica filmului din Cinemagia.


Gallery

Parteneri editoriali

Share

Videoclipuri cu știri

Citește și

Ultimele articole

Top citite

L-ai pierdut la TV

Articole știri

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni