„The Menu”, un thriller psihologic despre lumea exclusivistă a restaurantelor de lux

The Menu , un thriller psihologic despre lumea exclusivistă a restaurantelor de lux
Citeste mai mult despre: meniul, the menu,
Autor: Iulian Ioncea
Data publicarii: 18 Noiembrie 2022
Data actualizare: 18 Noiembrie 2022
„The Menu” („Meniul”) spune povestea unui cuplu, format din Margot (Anya Taylor-Joy) și Tyler (Nicholas Hoult), care călătorește pe o insulă de coastă din nord-vestul Pacificului, pentru a participa la o degustare la un restaurant exclusivist, Hawthorn, unde chef este un celebru bucătar retras acum, Julian Slowik (Ralph Fiennes), care a pregătit un meniu generos pentru oaspeți speciali selecționați. 

Cuplului i se alătură trei frați tineri, aflați deja în stare de ebrietate, Bryce (Rob Yang), Soren (Arturo Castro) și Dave (Mark St. Cyr), un cuplu bogat mai în vârstă și clienții Anne și Richard (Judith Light și Reed Birney), renumitul critic de restaurante Lillian Bloom (Janet McTeer) și editorul ei servil Ted (Paul Adelstein) și un celebru star de cinema de vârstă mijlocie (John Leguizamo), alături de asistenta sa Felicity (Aimee Carrero). 

Găzduită de personalul îmbrăcat imaculat, condus de generalul Elsa (Hong Chau), seara se deschide într-o atmosferă de tensiune crescândă, pe măsură ce secretele sunt dezvăluite și sunt servite feluri de mâncare neașteptate. 

Mesenii devin, fără să vrea, degustători de alimente cu aspect deosebit de ciudat. Ceea ce este un restaurant rafinat pare mai degrabă un cult, cu chef Slowick (Ralph Fiennes) șeful unei echipe de bucătari care strigă „Da, chef!” într-un mod posedat. Astfel iese la iveală că meniul din ce în ce mai ciudat nu este decât un preambul pentru un final cu totul șocant.

În urmă cu câțiva ani, în timp ce vizita Bergen, Norvegia, scenaristul Will Tracy a luat o barcă către un restaurant elegant de pe o insulă privată din apropiere. „Sunt puțin claustrofob și, când ne-am așezat să mâncăm, am văzut barca care ne-a lăsat părăsind debarcaderul. Era o insulă mică. Și mi-am dat seama că suntem blocați aici timp de patru ore. Dacă ceva nu merge bine?”, își amintește Tracy.

Așa s-a născut ideea unui thriller, iar Tracy i-a povestit conceptul colaboratorului său, Seth Reiss, și împreună au conceput o satiră cu o structură de poveste horror care curge după ritmul felurilor din meniul de degustare al unui restaurant de lux. Povestea e presărată cu de toate, mult umor la desert, ridicând tensiunea și amplificând circumstanțele neobișnuite, păstrând în același timp elementele autentice ale industriei ospitalității.

Scenariul a ajuns în mâinile producătorilor Adam McKay și Betsy Koch. „Eu și Adam căutăm mereu filme de satiră ascuțită și neconvenționale, iar acesta le-a avut pe ambele. Am citit scenariul și a fost prima dată în ultimii ani când am citit un scenariu de două ori la rând. L-am trimis lui Adam și de acolo a fost vorba de a-i convinge pe Will și Seth să ne lase să producem acest film”, spune Koch.

„Mi-a plăcut cum scenariul îmbină umorul și satira usturătoare. E distractiv și  întunecat și pune sub semnul întrebării o cultură exclusivistă într-un mod surprinzător. Mi-a amintit de «The Trouble with Harry» în ton și umor – care este unul dintre filmele mele preferate din toate timpurile. Filmul amestecă satira muşcătoare cu umorul şi are un strop de absurditate sănătoasă. Sună ca o rețetă? Jur că nu am vrut să fac asta”, adaugă McKay.

Scenariul a fost trimis lui Mark Mylod, care a fost imediat cucerit de personaje și de abordarea lumii restaurantelor: „Când am decis să regizez filmul, am făcut propria documentare în lumea restaurantelor de lux pentru a înțelege cum funcționează și care este nivelul de angajament și stresul de a menține acel standard extraordinar de artă noapte de noapte. Distruge oameni. Este o presiune incredibil de mare”.

Alegerea distribuției filmului a fost o provocare distractivă pentru Mylod. În timp ce bucătarul Julian Slowik (Ralph Fiennes), creierul din spatele restaurantului Hawthorn, este figura centrală în bucătărie, toate celelalte personaje construiesc cu adevărat acea lume.

„Am fost foarte norocos cu distribuția, dar există o veche zicală care zice că lucrurile bune vin la scenariile bune și asta s-a întâmplat și aici. Unul dintre acele lucruri bune a fost Mary Vernieu, directorul de casting, care este un geniu cu adevărat. Aveam nevoie de genul de actori care să fie suficient de inteligenți și de încrezători să lase loc improvizației. Treptat, am construit fiecare masă de oaspeți”, spune Mylod.

Deși multe dintre personaje par insuportabile la suprafață, trăsăturile lor intenționat clișeistice dezvăluie povești și personalități mult mai complicate. Pe tot parcursul serii, personalul de la Hawthorn servește șase mese de oaspeți, fiecare reprezentând un anumit tip de persoană care fie l-a înfuriat sau nu l-a respectat pe Chef Slowik, de la patroni nemulțumiți de multă vreme, până la critici pompoși de mâncare, până la gurmanzi care cred că știu totul.

Filmul este distribuit de Forum Film România și va avea avanpremiera  la cinema din 17  noiembrie 2022.

Vezi și: Brad Pitt se mută în România




VIDEO PROTVPLUS.RO
STIRILEPROTV.RO
Mai mult pe STIRILEPROTV.RO
Modifică setările cookies