• PRO TV
  • Care este Topul celor mai fericite tari din lume: FOTO

Care este Topul celor mai fericite tari din lume: FOTO

Care este Topul celor mai fericite tari din lume: FOTO

Raportul publicat de Earth Institute din cadrul Universitatii Columbia, arata ca cele mai fericite tari din lume sunt in nordul Europei.

Cele mai fericite ţări din lume sunt în nordul Europei, în timp ce România se află pe locul 90, înaintea Ungariei şi Bulgariei, dar în spatele Greciei sau Libiei, arată World Happiness Report pe 2013, publicat luni de Earth Institute din cadrul Universităţii Columbia.
 
stockholm
 
Danemarca, Norvegia, Elveţia, Olanda şi Suedia sunt cele mai fericite ţări din lume, potrivit raportului. Rwanda, Burundi, Republica Centrafricană, Benin şi Togo - toate situate în zona subsahariană a Africii - se află pe ultimele locuri ale clasamentului, relatează CNN.
 
America
 
Statele Unite se clasează pe locul al 17-lea, în spatele Canadei (locul 6), Australiei (locul 10), Israeului (11), Emiratelor Arabe Unite (14) şi Mexicului (16), potrivit Earth Institute.
 
Londra
 
Raportul clasează Marea Britanie pe locul 22 între cele mai fericite naţiuni din lume, Franţa pe 25, Germania pe locul 26, Japonia pe locul 43, Rusia pe 68 şi China pe 93.
România se află pe locul 90, cu o medie de 5.033, în spatele Cehiei (locul 39), Poloniei (locul 51), Republicii Moldova (locul 53), Croaţiei (locul 58), Albaniei (locul 62), Belarusului (locul 66), Greciei (locul 70) şi chiar Libiei (78), Pakistanului (81) şi Kosovo (locul 83).
Bucuresti
 
În spatele României se află Serbia (106), devansată de Irak (105), Bosnia Herţegovina (107) şi Ungaria (110). Egiptul, care traversează o criză politică şi de securitate după demiterea de către armată, la 3 iulie, a preşedintelui islamist Mohamed Morsi, se află pe locul 130, în timp ce Afganistanul, devastat de aproape 12 ani de război, se clasează pe locul 143, fiind urmat de Bulgaria.
Sondajul global a fost efectuat între 2010 şi 2012.
 
În timp ce "lumea a devenit un loc mai fericit şi mai generos în ultimii cinci ani", schimbările politice şi economice au condus la o reducere a nivelului de bunăstare în unele naţiuni, afirmă raportul.
Lisabona
 
Grecia, Italia, Portugalia şi Spania au coborât dramatic în clasament din cauza impactului crizei din zona euro, în timp ce Egiptul Myanmarul şi Arabia Saudită au înregistrat scăderi din cauza recentelor probleme politice şi civile.
 
Egipt
 
Egiptul a avut cea mai mare scădere a nivelului de fericire. Pe o scară de la 1 la 10 - 10 fiind nivelul cel mai ridicat de fericire -, Egiptul obţine o medie de 4,3 în 2012, comparativ cu 5,4 în 2007.
 
Angola, Zimbabwe şi Albania înregistrează cele mai mari creşteri dintre toate ţările.
 
Guvernele care îşi propun creşterea gradului de fericire a populaţiei ar trebui să aloce un procent mai mare din bugetul sănătăţii tulburărilor mentale, care reprezintă cel mai important "factor de nefericire" în ţările evaluate, afirmă autorii studiului.

"Oamenii pot fi nefericiţi din diverse motive - de la sărăcie şi lipsa unui loc de muncă până la problemele familiale şi afecţiunile fizice", afirmă raportul. "Dar în toate societăţile, tulburările mentale cronice reprezintă o cauză ce influenţează într-o mare măsură nefericirea". "Dacă vrem o lume mai fericită, avem nevoie de o cu totul altă abordare asupra sănătăţii mintale", conchide raportul.

Parteneri editoriali

Share

Videoclipuri cu știri

Citește și

Ultimele articole

Top citite

L-ai pierdut la TV

Articole știri

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni