• Emisiuni
  • La Măruță
  • EXCLUSIV. DOC, prima apariție TV după eliminarea de la Survivor: „Eu sunt OK cu ce am făcut acolo!”

EXCLUSIV. DOC, prima apariție TV după eliminarea de la Survivor: „Eu sunt OK cu ce am făcut acolo!”

DOC a rezistat două luni și jumătate în jungla dominicană, iar personalitatea sa puternică a stârnit conflicte aprinse în tabăra Faimoșilor. Artistul a fost eliminat din competiția Survivor România 2023, în ediția din 15 martie, după votul publicului. 

"De vreo două săptămâni am obosit și vreau să ajung acasă la fata mea și soția mea. Mă simt ușurat că acest drum a luat sfârșit. Vă mulțumesc din suflet pentru parcurs, a fost minunat. Am descoperit o grămadă de chestii despre mine și nu numai", a declarat acesta înainte ca Daniel Pavel să-i stingă flacăra în competiție.  

Faimosul a ajuns acasă, iar revederea cu familia a fost una extrem de emoționantă. Despre asta, dar și despre scandalurile din jungla dominicană, a povestit pe larg în emisiunea “La Măruță”.

"Am plâns când mi-am revăzut soția și copilul la aeroport", a mărturisit DOC. 

Artistul spune că a învățat niște lecții și că "sunt OK cu ce am făcut acolo!".

“Am rezoluții cu care m-am întors. Eu sunt un tip foarte competitiv. Recunosc că nu m-am uitat la ce s-a întâmplat cu mine, nu am avut nici timp și nici dorință. Fiind foarte competitiv, am învățat că e ok să mai și pierd. (…) Nu-mi pare rău că am plecat. Eu m-am dus acolo convins că aș putea câștiga, dar pe parcurs am înțeles că nu am ce trebuie. Nu am controlul emoțiilor, trebuie să fii foarte mercenar, foarte soldat, să câștigi chestia asta. (…) Dumnezeu m-a adus acasă, când trebuia să vin acasă”, a declarat DOC. 

Artistul spune că nu are regrete și că dacă ar da timpul înapoi ar proceda la fel. 

"Nu regret absolut nimic. Și sunt convins că dacă aș mai face o dată, tot așa mi-ar ieși. Pentru că eu ăsta sunt. Vă jur, eu nu v-am livrat nimic. Poate a fost un rol, dar a fost un rol jucat în condițiile date, cu scenariul ăla nescris. (…) Ce s-a întâmplat acolo, a fost pe bune. Se cheamă reality show. Eu jucam un rol care să-mi placă mie, nu ăla care să placă publicului. Vreau să înțelegi că sunt super ok cu tot ce mi-au spus”, a adăugat DOC după ce a urmărit testimonialele colegilor de la Survivor.

Întrebat pe cine vede câștigător la Survivor România 2023 din echipa Faimoșilor, DOC a răspuns: “Pe Ștefania! Dar eu zic că va câștiga Dan Ursa. Dan Ursa e șeful nostru. Nu ai cum să nu-l iubești pe Dan Ursa. În primul rând, omul e un fenomen, e foarte rapid, ne-a bătut de atâtea ori pe traseu, a fost o mega surpriză! Și plus că e iubibil! E cel mai iubibil dintre ei toți. Și își dorește asta!”.

Mai multe declarații în materialul VIDEO de mai sus

Survivor România revine luni, marți și miercuri, de la 20:30, la PRO TV și, în avans, pe VOYO! Nu ratați cel mai puternic sezon! 

Gallery

Share

Citește și

Ultimele articole

Top citite

Cele mai recente videoclipuri din emisiune La Măruță

Articole pentru emisiune La Măruță

L-ai pierdut la TV

Articole știri

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni