• Emisiuni
  • Las Fierbinți
  • Vasile a câștigat la șah, Bobiță a luat banii în urma pariurilor, iar telespectatorii s-au bucurat de o super comedie

Vasile a câștigat la șah, Bobiță a luat banii în urma pariurilor, iar telespectatorii s-au bucurat de o super comedie

Vasile a câștigat la șah, Bobiță a luat banii în urma pariurilor, iar telespectatorii s-au bucurat de o super comedie

Chiar dacă știau sau nu șah, telespectatorii s-au bucurat la maximum de meciul încrâncenat dintre Vasile și Brânzoi care a făcut ca pariurile să ajungă la cote înalte și râsetele și mai departe. Aseară, de la 20:30, toți cei de acasă s-au uitat la ultimul episod al acestei săptămâni din cel mai iubit serial de comedie, Las Fierbinți. 

În timp ce mulți dintre săteni se aflau la barul lui Bobiță și așteptau să vadă cine va fi victorios la șah, Giani, Aspirina și Gianina aveau și ei parte de câteva aventuri. După ce un bunic și nepotul i-au cerut lui Giani bani pentru o minge spartă, o altă vecină a venit să-l tragă la răspundere că i-a promis că o ia de nevastă și nu a mai căutat-o. ”Punctul meu forte e vrăjeala”, a admis el, în ciuda faptului că Aspirina a fost cea care l-a scăpat din ambele situații dificile. 

În paralel, Celentano a pornit într-o adevărată misiune de recuperare când și-a auzit bormașina cumpărată în urmă cu ceva timp și pe care o dăduse furată. Alături de Robi, acesta a căutat prin sat, ba chiar i-a venit ideea de a face o carte și un film după această aventură. Surpriza mare a fost când bormașina era chiar la soacra lui, în curtea sa. 

Finalul serii a adus și un așteptat deznodământ: cu ajutor prin telefon de la Ardiles și Bobiță, Vasile a câștigat la șah, iar Bobiță s-a umplut de bani din pariuri. Fericire mare pentru ei la bar, însă și planuri pentru viitoare activități asemănătoare. 

Și de această dată, episodul din Las Fierbinți a fost lider absolut de audiență, în intervalul orar 20:29 – 21:28. În rândul publicului național, cu vârsta cuprinsă între 21 și 54 de ani, din categoriile ESOMAR ABCD, PRO TV avea 9.9 puncte de rating și 27.6% cotă de piață, față de locul 2 care avea doar 6.6 puncte de audiență și 18.5% share. De-a lungul difuzării, peste 1.6 milioane de români au trăit comedia la cele mai înalte cote, iar în minutul de aur, la ora 20:45, peste 1.8 milioane de telespectatori erau în fața televizoarelor.

Noul sezon Las Fierbinți este disponibil online și pe VOYO, unde fiecare episod poate fi urmărit în avans cu 7 zile. 

Las Fierbinți – Țara o arde pe comedie!

Gallery

Share

Citește și

Ultimele articole

Top citite

Cele mai recente videoclipuri din emisiune Las Fierbinți

Articole pentru emisiune Las Fierbinți

L-ai pierdut la TV

Articole știri

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni