Cred că sunt o persoană foarte optimistă și cu multă energie pozitivă. Îmi place să zâmbesc mult, mult de tot, să văd partea bună și faină a lucrurilor. 

Am ajuns în Olanda în 2006, cu planul de a sta 3 luni. M-am îndrăgostit și am decis să rămân o perioadă mai lungă, dar nu mi-am imaginat niciodată că o să rămân, că o să schimb naționalitatea și o să fac o carieră aici.

La început, lucram în curățenie: făceam curățenie la birouri. După câțiva ani, unul dintre șefii unuia dintre birouri mi-a propus să îl ajut cu facturi în contabilitate. A fost greu, dar știam că nu vreau să rămân în curățenie, și așa mi-am început cariera la el, la birou (unde sunt angajat de 8 ani). 

Am avut enormul noroc să cunosc un grup de columbieni cu care, în timp, am devenit foarte apropiat. Sunt familia mea aici și nu mi-aș imagina o zi fără ei. 

Cel mai mare hobby este, evident, gătitul. Îmi place să experimentez și să gătesc zilnic.

Joc rugby (acum mai puțin) de 9 ani la clubul de rugby din Amsterdam, unde și gătesc de câte ori am ocazia. 

Înainte de pandemie, am început o licență în economie (mai an 1 an și jumătate; din nefericire nu am putut ține pasul cu clasele online pe timp de pandemie).