Orașul București, dublat ca Paris și Moscova pentru filmările din Killing Eve. Top locații în care s-a filmat

Orașul București, dublat ca Paris și Moscova pentru filmările din Killing Eve. Top locații în care s-a filmat
sursa foto: ProfiMedia
Data: 29 Mai 2020
Killing Eve este unul dintre cele mai apreciate seriale ale momentului, povestea lui Eve Polastri, agent MI6 și a lui Villanelle, o asasină psihopată reușind să devină un succes internațional.

Serialul disponibil pe HBO GO urmărește relația tensionată dintre Eve (Sandra Oh) și Villanelle (Jodie Comer), două femei inteligente și ambițioase, care ajung să fie obsedate una de cealaltă. Cursa dintre cele două este în același timp sălbatică și electrizantă, iar situațiile în care sunt puse, pline de dramatism, presărate cu glume sinistre, momente de violență, dar și atracție sexuală.

Cursa de-a șoarecele și pisica dintre Eve și Villanelle trece prin București

Acțiunea serialului urmărește evoluția relației dintre cele două personaje principale și, nu de puține ori, se oprește și în București, unul dintre orașele în care s-au filmat numeroase secvențe pentru a ilustra diferite orașe din Europa, precum Moscova, Sofia sau Paris. 

Zona Obor, bulevardul Ștefan cel Mare, Piața Iancului, Piața Romană, Universitatea Politehnică, Ateneul Român sunt doar câteva dintre punctele cheie din București care apar în Killing Eve.  

Producătorii s-au concentrat pe aceste zone din capitală pentru a dubla orașul Moscova fără a ajunge propriu-zis acolo, dar dorindu-și să păstreze imaginea și atmosfera specifice capitalei Rusiei. ”Bucureștiul s-a dovedit a fi o locație foarte versatilă, deoarece are o arhitectură excelentă, cu cartiere similare pentru ceea ce se căuta. Cu o pregătire bună, totul a fost posibil”, a explicat Oana Prata de la Alien Film. 

Pe parcursul filmărilor, producătorii au decis că s-ar putea ”folosi” de București pentru a ilustra și suburbia din Paris, ajungând chiar și în Snagov și Giurgiu. 

Filmările din țară au adus aici 50 de membri din echipa din străinătate, cărora li s-au alăturat alți peste 100 de profesioniști locali. Într-un interviu acordat pentru Jimmy Kimmel, Sandra Oh s-a declarat încântată de felul în care a fost tratată în România: ”Iubesc orașul București!”.

În România și în sezonul trei

Echipa de producție a ales să revină în România și pentru filmările celui de-al treilea sezon, alegând de această dată o locație mult mai pitorească, satul Viscri, aflat sub patrimoniu UNESCO și unul dintre locurile preferate ale Prințului Charles.

”România a fost una dintre călătoriile mele preferate, deoarece am mers la ore depărtare de București, în munți. Ne așteptam la zăpadă, dar am avut parte de o căldură teribilă. Este incredibil că putem filma în locuri în care nu o faci de obicei”, a mărturisit Jodie Comer.

Plimbări prin marile orașe ale Europei

Cele trei sezoane ale serialului Killing Eve aduc în prim plan unele dintre cele mai frumoase locații din Europa, pornind din Barcelona, trecând prin pub-urile din Londra și continuând cu plimbările de pe străzile din Paris. 

Amsterdam, Berlin, Roma, Oxford, Toscana sunt doar alte câteva dintre zonele și orașele în care Eve și Villanelle și-au spus povestea relației lor tumultoase.

”Nu am vrut să găsim doar o locație pe care să o folosim pentru toate, așa că ne-am propus provocarea destul de îndrăzneață de a filma povestea acolo unde se întâmplă, atât cât a fost posibil”, a declarat Sally Woodward Gentle, producător executiv. 

”Au fost locuri incredibile, unde ne-am simțit foarte diferit. Am vrut să găsim locații pe care oamenii nu le-au mai folosit până acum”, a explicat aceasta.

sursa foto: ProfiMedia

Vezi mai multe imagini în GALERIA FOTO de ma jos!

FULLSCREEN
Orașul București, dublat ca Paris și Moscova pentru filmările din Killing Eve. Top locații în care s-a filmat
  • /



VIDEO PROTVPLUS.RO


STIRILEPROTV.RO
Mai mult pe STIRILEPROTV.RO